NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie și afaceri

Hackerii au accesat datele clienţilor Revolut. Zeci de mii de persoane au fost expuse

Revolut anunţă că a fost atacată de hackeri, care au dobândit acces la datele câtorva zeci de mii de clienţi.

Pe 10 septembrie, Revolut a detectat un atac, anunţă purtătorul de cuvânt Michael Bodansky. Atacul a fost izolat până a doua zi dimineaţa, însă, nu înainte ca hackeri să obţină datele unui procent de 0,16% dintre clienţi.

În documentele prezentate autorităţilor din Lituania, Revolut spune că au fost afectaţi 50.150 de clienţi. 20.687 dintre aceştie sunt din zona economică europeană.

În mesajele trimise clienţilor afectaţi, compania spune că nu au fost accesate fonduri, numere de carduri, parole sau PIN-uri. Hackerii au accesat doar date parţiale ale cardurilor, nume, adrese fizice, numere de telefon şi adrese de e-mail.

Advertisements
  

Compania susţine că atacatorii au folosit „social engineering” pentru a dobândi acces la baza de date. Asta, de obicei, implică păcălirea unui angajat al companiei, care ajunge să-şi dea datele de acces.

Atacul a declanşat şi o campanie de phishing, avertizează Revolut, care le recomandă clienţilor să fie atenţi la mesajele pe care le primesc în legătură cu serviciile companiei şi să nu dea datele de logare.

Advertisements

Oficialii companiei spun că a fost formată o echipă specială, care va monitoriza conturile clienţilor, pentru a se asigura că banii şi datele personale ale acestora sunt în siguranţă.

ziaruldeiasi.ro

Advertisements
Advertisements

Related posts

Fashion alert! Magazin nou cu haine de brand pe Esplanada din Paşcani (P) (FOTO)

Ema Roman

BNR pune în circulaţie o monedă din aur dedicată naşterii lui George Bariţiu

Redacția

Încă două zile libere în 2017! Angajații care vor lucra, vor fi obligatoriu plătiți

Redacția
Încarcă...