NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție Știrea zilei

Fraţi spulberaţi de tren, la Suceava. Unul dintre ei, un adolescent de 17 ani, a murit loc (VIDEO)

Doi fraţi cu vârste de 17 şi 21 de ani se aflau în duba spulberată de un tren de pasageri, azi dimineaţă, la o trecere de cale ferată din Şcheia, în Suceava. În urma impactului teribil, băiatul mai mic a fost aruncat din maşină şi a murit, iar fratele lui a fost gav rănit.

Imagini de groază la Şcheia, în această dimineaţă, acolo unde un tren de pasageri, care circula pe ruta Iași – Timișoara, a făcut praf un microbuz de firmă, în care se aflau doi fraţi.

În urma impactului devastator, un adolescent de 17 ani a fost proiectat în afara dubei şi a murit, în timp ce fratele lui mai mare, de 21 de ani, a rămas încarcerată, fiind scoas de pompierii şi predat echipajului SMURD.

Accidentul s-a produs în jurul orei 8.00.

Fratele mai mare a fost transportat de urgenţă la spital

La fața locului au intervenit pompierii militari cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare şi două ambulanțe SMURD. 

Tânărul de 21 de ani a fost stabilizat, este conştient şi a fost transportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulația feroviară a fost întreruptă pe secția de cale ferată 513, în apropierea stației CF Suceava Vest.

Trenul implicat în accident circula pe relația Iași – Timișoara.

sursa www.observatortv.ro

VIDEO Dinu Zara

Advertisements

Related posts

Casă spartă la Miroslovești. Hoții au sustras bijuterii din aur, un telefon mobil și 300 de lei

Răzvan Grecu

Metoda apelul golește portofelul. Tot mai mulți români au fost păgubiți după ce au răspuns apelurilor de la numere necunoscute

Redacția

Bilanțul Parchetului Pașcani în 2013. A crescut numărul inculpaților minori

Răzvan Grecu
Încarcă...