NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Gospodăriile cu fosă septică, obligate să se înscrie până pe 30 octombrie într-un registru la Primărie

Lege pentru gospodarii care dețin fose septice în curți. Aceștia au obligația ca până la 30 octombrie să se înscrie la Primării într-un registru de evidență, în caz contrar amenzile ajung și la 10.000 de lei iar verificările sunt făcute de Garda de Mediu.

Conform Hotărârii de Guvern nr. 714 din 26 mai 2022 privind aprobarea criteriilor pentru autorizarea, construcția, înscrierea/înregistrarea, controlul, exploatarea și întreținerea sistemelor individuale adecvate de colectare și epurare a apelor uzate, persoanele fizice și juridice, proprietari a spațiilor conectate la un sistem individual adecvat de epurare au obligația de a se înscrie în Registrul de Evidență a Sistemelor Individuale Adecvate pentru Colectarea și Epurarea Apelor Uzate al primăriei de care aparțin în termen de 120 de zile de la conectarea incintei la sistemul de colectare și/sau epurare a apelor uzate, conform unui anunț al Primăriei Timișoara.

Și proprietarii de fose septice vechi trebuie să se înscrie în Registru

Potrivit sursei citate, obligația înregistrării revine și proprietarilor de sisteme individuale adecvate construite înainte de intrarea în vigoare a actului normativ, până la 30 octombrie. În Registrul de Evidență a Sistemelor Individuale Adecvate pentru Colectarea și Epurarea Apelor Uzate, persoanele fizice și juridice completează informațiile privind datele personale de identificare, date privind autorizația de mediu în cazul persoanelor juridice, sistemul individual de care beneficiază solicitantul, sursa de alimentare cu apă de care beneficiază, descrierea sistemului de evacuare a apelor uzate menajere de care beneficiază, modul în care se realizează epurarea apelor uzate, descrierea modului în care beneficiarul monitorizează descărcarea apelor uzate și numărul și data contractului încheiat cu societatea de vidanjare.

Advertisements
  

Amenzi pentru gospodarii care nu se înscriu în Registru

Primăria Timișoara mai avertizează că în conformitate cu art. 23 din Hotărârea nr. 714 din 26 mai 2022 privind aprobarea criteriilor pentru autorizarea, construcția, înscrierea/înregistrarea, controlul, exploatarea și întreținerea sistemelor individuale adecvate de colectare și epurare a apelor uzate, nerespectarea de către persoanele fizice și juridice a dispozițiilor privind înscrierea în Registru constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 de lei la 10.000 de lei.

Garda de Mediu va efectua controale

Potrivit Hotărârii de Guvern privind aprobarea criteriilor pentru autorizarea, construcția, înscrierea/înregistrarea, controlul și exploatarea și întreținerea sistemelor individuale adecvate de colectare și epurare ape uzate, verificările conformării sistemelor individuale adecvate se va realiza de către Garda Națională de Mediu pe baza unui planificării stabilite anual, împreună cu reprezentanții unităților administrativ-teritoriale.

Advertisements

Controlul va include o verificare a registrului sistemelor individuale și a contractelor de vidanjare și de descărcare într-o stație de epurare. Planificarea anuală se realizează în ultimul trimestru al anului în curs, pentru anul următor. Pentru sistemele individuale adecvate care realizează și epurarea apelor uzate se va verifica integritatea instalațiilor și gradul de epurare a apelor uzate pe baza analizelor efectuate în procesul de monitorizare.

sursa agrointel.ro

Advertisements
Advertisements

Related posts

Fântâna cu mâl, în centrul orașului! “Ești din Pașcani dacă fântâna din fața Primăriei arată de parcă ar fi făcut baie în ea tot orașul după o zi la câmp…”

Ema Roman

Angajări în Primărie pe pile la final de mandat! Este acuzația PNL adusă primarului Pantazi!

Răzvan Grecu

Proiectarea reabilitării și modernizării Lacului Peștișorul a fost scoasă la licitație!

Răzvan Grecu
Încarcă...