Gigel Știrbu, vicepreședinte PNL și unul dintre liderii vechi ai partidului, a lansat miercuri critici dure la adresa PSD, ca răspuns la atacurile liderilor social-democrați la premierul Ilie Bolojan. Știrbu a declarat într-o postare pe rețele că ”disperarea maximă” ca Bolojan să fie schimbat din funcție a apărut pentru ”sistemul simte că i se taie oxigenul”.
”Când cineva vorbește despre tăieri reale, despre reformă administrativă, despre eliminarea privilegiilor, brusc devine „pericol pentru stabilitate”. Nu e despre stabilitate. E despre privilegii (…) Când toată vechea gardă se aliniază la atac, înseamnă că miza e reală. Când baronii devin moraliști peste noapte, înseamnă că s-a atins nervul”, a spus vicepreședintele PNL.
El a mai spus că miza reformelor propuse de Bolojan și amânate de PSD este ”ruptura de un mod de a face politică”.
”Dacă reforma cade, cade șansa noastră de a ieși din cercul vicios al risipei și al clientelei politice. Dacă reforma rezistă, pierde sistemul care s-a hrănit din slăbiciunea statului. Asta e miza. Nu un om. Nu un partid. Ci ruptura de un mod de a face politică”, a spus liderul PNL.
Mai mulți lideri PNL au lansat miercuri critici dure la adresa PSD după ce timp de trei săptămâni fruntașii social-democrați l-au atacat și jignit constant pe Ilie Bolojan cu apelative precum ”lăutar”,
» Citește continuarea pe pagina autorului


