NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Funcționarea ștrandului municipal, rămâne în analiză și dezbatere

Modul de organizare, administrare și funcționare a Ștrandului Municipal Pașcani, pentru următorii ani, va fi stabilit într-o viitoare ședință a Consiliului Local.  Autoritatea locală a retras astăzi proiectul privind transmiterea administrării locației către Clubul Sportiv Municipal.

Consilierii locali întruniți ieri, în comisiile de specialitate, au susținut ideea ca acest proiect să fie restras, tocmai pentru a fi stabilit clar modul de organizare și funcționare.

Bogdan Mandric, directorul executiv al Clubului Sportiv Municipal Pașcnai, a fost de părere că nu poate prelua administrarea clubului, fără o decizie clară.

Viceprimarul Cristian Rățoi, prezent la această ședință, a spus că se va lua în calcul ca locația să fie gestionată și pentru acest sezon de către Serviciul de Gospodărie Comunală și Locativă.

  

Inițiatorul proiectului, primarul în funcție, a subliniat faptul că se va veni cu un nou proiect, aplicat și pe activitățile posibile de la nivelul Clubului Sportiv Municipal Pașcani.

Ștrandul Municipal ar trebui să fie deschis începând cu 31 mai.         

Advertisements

Related posts

Până pe 12 septembrie, judeţul Iaşi va avea furnizori de produse din programul „Lapte şi corn”

Redacția

Un păşcănean a ieşit din izolare să-şi schimbe buletinul şi a fost dus în carantină

Oana Cordoneanu

Persoanele care își asumă contractele cu ApaVital pe o scară de bloc, trebuie să îi debranșeze pe rău platnici

Răzvan Grecu
Încarcă...