NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Cultură

Fizicianul Cristian Presură, despre OZN-uri: Nu au fost identificate ca nave extraterestre. Ce vedem? Nu știm cu exactitate

Fizicianul Cristian Presură a explicat, la Jurnalul de Seară de la Digi24, că fenomenele OZN pot fi interpretate în proporții mari prin ceea ce deja cunoaștem – iluzii optice sau de alt fel – „Cele care rămân neexplicate, așa au rămas. Dar nu este vorba de extratereștri, pur și simplu nu știm despre ce e vorba”, a spus fizicianul.

Cosmin Prelipceanu: Care este diferența dintre OZN-uri, obiecte zburătoare neidentificate, UFO, și fenomene care nu au fost identificate?

Cristian Presură: Este o extensie care înseamnă, în esență, același lucru. Vedem ceva și nu înțelegem precis ceea ce este, nu identificăm. „Obiecte zburătoare neidentificate” este ceva ce ar părea că zboară sau fenomen neidentificat poate să fie și un fenomen meteoreologic despre care nu știm. Mult mai importantă este celalată distincție pe care trebuie să o facem – cuvântul „OZN” nu înseamnă neapărat extratereștri. Cuvântul OZN înseamnă ceva ce nu știm ce este, doar atât.

Cosmin Prelipceanu: Iar imaginile pe care Pentagonul le-a difuzat, ele fuseseră obținute de un celebru ufolog din SUA și confirmate de Pentagon, ajutați-ne să înțelegem ce vedem.

  

Cristian Presură: Ele au fost confirmate ca obiecte zburătoare neidentificate sau fenomene neidentificate, deci nu au fost identificate ca nave extraterestre. Asta este important de spus. Ce vedem? Nu știm cu exactitate, pentru că nu știu nici ei. Există niște analize care sunt făcute de niște urmăritori ai acestui fenomen, care susțin că este vorba, de multe ori de neînțelegere.

Adică, în unele cazuri, de exemplu vedem cum obiectul are dintr-o dată o viteză foarte mare. Ei spun așa – „De fapt, obiectul își continuă mișcarea, numai că acea cameră care îl urmărește nu îl mai are în focus, în centru, se uită în altă parte, iar noi avem senzația că obiectul iese de pe cameră”. Deci e vorba de o neînțelegere, o funcționare greșită a aparatelor.

Astfel de explicații există, multe dintre ele fac apel la tehnologii folosite de alte state, aici pe Pământ, care încă nu sunt făcute publice, deci de tehnologii militare avansate.

Unele dintre ele fac referire la fenomene care sunt explicate dar sunt interpretate greșit. Și există tot felul de studii în istoria SUA, care se confruntă cu acest fenomen din anii ’47-’48. Atunci oamenilor le era frică de Uniunea Sovietică, când au apărut primii sateliți s-au temut că îi spionează sovieticii. Au devenit mult mai alerți.

Există de-atunci mai multe studii și toate au concluzionat că ceea ce vedem, în proporție de 95% poate fi interpretat cu ceea ce cunoaștem. Cele care rămân neexplicate, așa au rămas. Dar nu este vorba de extraterești, pur și simplu nu știm despre ce e vorba.

Mulți confundă OZN-urile și cu o simplă stea sau cu Stația Spațială Internațională, care trece cu o viteză foarte mare, dacă nu ești conștient de existența ei, crezi că este un OZN sau o navă extraterestră.

digi24

Advertisements

Related posts

Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul va oficia prima liturghie în catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din Pașcani

Oana Cordoneanu

În Israel a fost descoperit un fort de pe vremea Regelui David

Redacția

Am intrat în Săptămâna Patimilor. Semnificația fiecărei zile și obiceiurile păstrate

Redacția
Încarcă...