RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
CulturăEveniment

FILIT: Dialog între scriitorul Remus Boldea și elevii de la Liceul „Miron Costin”

Un eveniment cultural important a avut loc astăzi la Liceul Teoretic „Miron Costin”. O parte din elevii unității de învățământ, alături de profesorii de limba și literatura română au participat la manifestarea FILIT. Activitatea a constat în purtarea unui dialog între scriitorul invitat, Remus Boldea, tinerii și cadrele didactice.

Evenimentul a fost deschis de un discurs ținut de profesorul Ionuț Hărățu, iar mai apoi Remus a vorbit despre el, pasiunea pe care a descoperit-o în adolescență pentru citit, dar și despre cartea pe care acesta a scris-o „A râs și tata”, un volum de povestiri în care se regăsesc trăirile acestuia din orașul natal Motru (județul Gorj).

Elevii i-au adresat întrebări legate de carte, de proiecte viitoare și i-au cerut sfaturi pentru cei care și-ar dori să pornească pe aceeași cale pe care a urmat-o scriitorul. Discuția a fost una deschisă, liberă și pe înțelesul tuturor celor prezenți.

Menționăm că și la Colegiul „Mihail Sadoveanu” a avut loc o astfel de activitate, iar scriitorii prezenți au fost Bogdan Coșa și Steinar Lone.

  

Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT) se desfășoară anul acesta în perioada 19 -23 octombrie. Proiectul aflat la a X-a ediție reunește profesioniști din domeniul cărții, atât din ţară, cât şi din străinătate. 

Related posts

De Ziua Drapelului,veteranul din Tătăruși născut în anul Marii Uniri,a fost omagiat de autorități

Oana

Secretele tradițiilor populare de sărbători: Capra, cerbul de la Iași, plugușorul sau jocurile cu măști

Redacția

Părintele Academician Mircea Păcurariu – marele istoric al Bisericii Ortodoxe Române (1932-2021)

Redacția
Încarcă...