NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Eveniment

Festivalul pentru Copii și Tineret „Curcubeul Artelor”, ediția a IV-a. Au început înscrierile

Soliști vocali, instrumentiști, dar și dansatori sunt așteptați să participe la cea de-a IV-a ediție a Festivalului pentru Copii și Tineret „Curcubeul Artelor”.

 

  

Evenimentul, organizat de Casa de Cultură în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Iași, Universitatea de Arte George Enescu și Primăria Pașcani se va desfășura în perioada 24-25 noiembrie.

Încrierile pentru concurs au început astăzi și se vor încheia pe data de 16 noiembrie. Festivalul se va desfășura pe două secțiuni, respectiv interpretare muzicală și dans, structurate pe genuri și categorii de vârstă.

Coordonatorii celor două secțiuni sunt Romică Ipate (muzică), Alexandru Gâmbuță și Alin Hașmășan (dans). 

Evenimentul își propune promovarea domeniilor artei la un nivel calitativ ridicat, descoperirea talentelor în rândul copiilor şi tineretului, pentru realizarea educaţiei lor estetice, dezvoltarea imaginaţiei, a bunului gust, a respectului pentru valorile acelui gen de artă, eliminarea compromisurilor, imitaţiilor şi mediocrităţii. 

Advertisements

Related posts

ANAF face o schimbare importantă, la final de 2016. Românii riscă penalităţi grave

Redacția

Pelerinaj de Florii, la Pașcani. Zeci de credincioși au participat la procesiune

Ema Roman

Viaţa Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site