RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
EvenimentLocalȘtirea zilei

Festivalul Armonii de Primăvară 2025: Târg cu produse agroalimentare și handmade, în loc de spectacol

În cadrul conferinței de presă săptămânale din data de 3 aprilie, viceprimarul municipiului Pașcani, Claudiu Bodoașcă, a oferit informații despre desfășurarea Festivalului Armonii de Primăvară din acest an. Întrebat de jurnaliști despre cum se va organiza evenimentul, viceprimarul a anunțat că, în acest an, festivalul va adopta o formulă diferită.

„Anul acesta nu mai facem spectacol! Anul acesta s-a aprobat mai greu bugetul; după cum știți, sunt acele restricții bugetare. Vom face, în parteneriat cu Direcția Agricolă, un târg cu produse agroalimentare. Deschiderea oficială va fi pe 12 aprilie, la ora 11:00. Pe 11 aprilie vor începe să ocupe căsuțele comercianții. Producătorii vor rămâne toată săptămâna înainte de Paște”, a declarat viceprimarul Claudiu Bodoașcă.

Astfel, deși festivalul nu va mai include spectacolul de anvergură cu care locuitorii Pașcaniului erau obișnuiți, în schimb, se va pune accent pe promovarea produselor agroalimentare locale și handmade. Comercianții și producătorii vor fi prezenți pe parcursul săptămânii care precede Paștele (12-19 aprilie), oferind vizitatorilor oportunitatea de a achiziționa produse tradiționale.

Evenimentul promite să fie o oportunitate importantă pentru comunitatea locală de a susține producătorii și meșteșugarii din zonă, dar și pentru a celebra venirea primăverii într-un mod autentic.

  

Related posts

Incendiu de vegetație în zona Fântânele

Redacția

Putin sărbătorește masacrul din Ucraina cu un miting pro-război în stil nord-coreean

Redacția

27 de medalii pentru atleții pășcăneni la Etapa de Zonă a Campionatului Național  de Atletism pentru copii desfășurat la Iași

Denisa Mădălina Pițel
Încarcă...