Criza vaccinului hexavalent destinat nou-născuţilor a fost rezolvată ieri, însă medicii spun că mulţi părinţi se tem să-şi mai vaccineze copiii.
La bază stau informaţii nefundamentate care au invadat reţelele sociale, potrivit cărora ar exista legătură între vaccinuri şi cazurile de sindrom hemolitic uremic. Părinţii trebuie însă să fie conştienţi că vaccinuol hexavalent îi imunizează pe cei mici în faţa difteriei, tetanosului, tusei convulsive, hepatitei B sau poliomielitei.
Conform reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Iaşi, în cursul zilei de ieri, criza vaccinului hexavalent a fost rezolvată pentru moment. Astfel, în stocul instituţiei au ajuns 5.160 de doze de vaccin hexavalent, necesar vaccinării bebeluşilor din întreg judeţul, prin Programul Naţional de Imunizare. „Am anunţat toţi medicii de familie din judeţ pentru recuperare, şi încercăm să recuperăm la zi pe cei care nu au fost vaccinaţi. Am făcut de asemenea şi o nouă cerere de suplimentare cu doze, ne-ar mai trebui aproximativ 2.000 pentru a intra în normal“, a precizat dr. Liviu Stafie, directorul DSP Iaşi. Ministerul Sănătăţii anunţa că vaccinul hexavalent va ajunge din nou în cabinetele medicilor de familie încă de pe 1 iunie, acesta lipsind de aproximativ două luni. Întârzierile în aprovizionarea cu vaccinul Hexacima de la nivel naţional au fost cauzate de faptul că producătorul nu a putut asigura stocul necesar, chiar dacă contractul a fost semnat încă din luna martie a acestui an. Criza nu a fost singulară: una asemănătoare fiind înregistrată la sfârşitul anului trecut, care a fost rezolvată abia la sfârşitul lunii ianuarie.
Sincopele stârnesc neîncrederea părinţilor
De data aceasta, aşteptarea a fost îndeajuns de lungă pentru ca părinţii micuţilor să îşi piardă răbdarea şi încrederea în necesitatea acestora, chiar dacă vaccinurile sunt obligatorii. Medicii spun că, în ultima perioadă, s-au confruntat cu refuzuri ale părinţilor de a-şi vaccina copiii, mai ales după ce la nivel naţional existau discuţii pe reţelele sociale conform cărora cazurile de sindrom hemolitic uremic ar fi fost determinate de administrarea anumitor vaccinuri. „Refuzul părinţilor de a-şi vaccina copiii este tot mai des, pentru că, pe de o parte, sunt sincopele în administrare, iar pe de altă parte este teama că vaccinurile ar avea o contribuţie la răspândirea sindromului hemolitic uremic. Vom ajunge de unde am plecat, la toate acele boli cu care ne confruntam acum câţiva zeci de ani“, a explicat îngrijorată prof. dr. Maria Stamatin, directorul medical al Maternităţii „Cuza Vodă“.
Medicii de familie care administrează vaccinurile prin intermediul cabinetelor spun că discontinuitatea existentă îngreunează realizarea schemei complete de vaccinare a copiilor. La nivel naţional există un grup de iniţiativă care, împreună cu epidemiologii, gândesc un sistem de recuperare vaccinală. „Din cauza acestor sincope, trebuie ca medicii de familie să se implice mai mult, să cunoască mult mai bine istoricul vaccinărilor, pentru că problema majoră este în cazul copiilor care nu au fost vaccinaţi deloc, cum ar fi nou-născuţii din această perioadă, mai ales cei care nu sunt alimentaţi la sân“, a completat dr. Anca Deleanu, medic de familie şi preşedinte al Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, filiala Iaşi.
Vaccinul hexavalent se administrează copiilor la două, patru şi 11 luni, pentru a preveni şase boli, cum ar fi difteria, tetanosul, tusea convulsivă, hepatita B sau poliomielita, afecţiuni greu de tratat şi care pun viaţa copiilor în pericol.
Sursa: ziaruldeiasi.ro
Citește și: {loadposition articlescategoryload}