În 1890, Europa a fost „zdruncinată” de curajul unei tinere românce. La doar 23 de ani, Sarmiza Bilcescu, printr-o simplă cerere depusă la Baroul Ilfov, a făcut din România prima țară de pe continent cu o femeie avocat!
27 aprilie 1867. În familia boierului Dumitru Bilcescu se naște un copil. Tatăl își dorea un fiu. N-a fost să fie. Sarmiza și-a petrecut întreaga viață luptând pentru drepturile femeilor, pentru ca niciun tată să nu mai fie dezamăgit la nașterea unei fete.
La doar 17 ani, Sarmiza Bilcescu se înscrie la Facultatea de Drept din Paris. Era prima femeie ce îndrăznise să se înscrie la cursuri. Curajul ei nu a fost apreciat. Din contră.
„Am ezitat să-i acordăm domnişoarei Bilcescu primirea pe care, poate, ar fi meritat-o, pentru a putea păstra ordinea în amfiteatre”, spunea, pe atunci, Edmond Louis Armand Colmet De Santerre, profesor de drept civil.
A fost doar începutul. Văzând că nu renunță, s-au luat măsuri drastice împotriva româncei care voia să „perturbe ordinea”. La câteva luni după ce fusese admisă, Sarmiza nu putea intra la cursuri, pentru că portarului universităţii i se interzisese, de către conducere, să o primească în clădire.
„Liberté, égalité, fraternité”
Umilită, studenta cere ajutorul profesorilor, printr-o scrisoare în care blamează măsurile luate împotriva ei, numindu-le contradictorii motto-ului înscris pe uşa de la intrarea în unitatea de învățământ: „Liberté, égalité, fraternité”.
La sfârșitul primului an de studii, roata se învârtise. Edmond Louis Armand Colmet De Santerre, același profesor care strigase la ea să nu cumva să îndrăznească să pășească în amfiteatrul în care își ținea cursul, o caracteriza ca fiind „neobosită, demnă de toată lauda şi cu un comportament ireproşabil”. În același discurs, profesorul le-a mulțumit studenților de sex masculin că o primiseră ca pe „o soră”.
Trei ani mai târziu, în 1887, Sarmiza Bilcescu primește drept de practică, devenind prima femeie din Europa cu doctorat în Drept, cu teza „De la condition légale de la mère” („Despre condiția legală a mamei”).
continuare pe www.a1.ro