Cei mici, dar şi părinţii lor, pot descoperi activitatea desfăşurată de pompieri. La fel ca în fiecare an, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Iaşi organizează Zilele Porților Deschise, în perioada de desfășurare a Programului național ”Școala Altfel”.
Astfel, pe parcursul celor două intervale de timp: 27.02-31.03.2017 și 15.05-09.06.2017, între orele 09:00-15:00, copiii însoţiţi de cadre didactice sau părinţi sunt așteptați la sediul inspectoratului dar şi al subunităţilor acestuia din Iaşi, Paşcani şi Tîrgu Frumos. Precizăm faptul că vizitarea sediului și al subunităților ISU este gratuită, iar programarea acestor activități se face pe baza unei solicitări din partea unității școlare/cadrului didactic, trimise pe adresa de email a instituției noastre: isujiasi@gmail.com. Toate cererile de vizită vor fi aprobate, iar pentru o mai bună organizare a activității, acestea trebuie să conțină: numele și nr. de telefon al cadrului didactic ce solicită vizita, denumirea unității de învățământ, nr. de elevi și ciclul de învățământ.
Participanții vor avea posibilitatea să cunoască autospecialele de intervenţie, echipamentele şi mijloacele folosite de către pompieri, misiunile la care participă şi vor asista la exerciţii demonstrative de stingere și descarcerare.Totodată, salvatorii ieşeni îi vor învăţa pe copii măsurile de protecţie în caz de incendiu, inundaţii, cutremur sau la descoperirea de muniţii neexplodate.
De asemenea, ISU Iași organizează Ziua Porților Deschise în fiecare zi de vineri de pe parcursul anului.