NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Elevii nu mai pot fi exmatriculați, tezele nu mai sunt obligatorii, iar părinții nu pot strânge bani pentru „atenții”

Elevii și preșcolarii încep noul an școlar în mai puțin de o lună, pe 5 septembrie. Spre deosebire de anii trecuți, o serie de schimbări vor întâmpina învățăceii. Bugetul pentru cadourile profesorilor va trebui să dispară, tezele semestriale nu mai sunt obligatorii, iar tinerii nu mai pot fi exmatriculați. Anul școlar 2022–2023 are o durată de 36 de săptămâni

Spre deosebire de anii trecuți, vor avea vacanță toți elevii în perioada 22–30 octombrie 2022. Înainte, intrau într-o vacanță de o săptămână doar copiii de grădiniță și elevii din clasele primare, în perioada octombrie–noiembrie.

Schimbări importante în noul an școlar

Noul Regulament de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) a fost publicat în Monitorul Oficial luna trecută. De la 1 septembrie 2022 vor fi cel puțin 10 modificări în ROFUIP: elevii nu vor mai putea fi exmatriculați, profesorii vor încheia câte o singură medie pe an la fiecare disciplină, iar părinții nu pot strânge bani pentru „atențiile” destinate profesorilor.

Potrivit ROFUIP 2022, „elevii vor beneficia pe parcursul unui an școlar de cel puțin un plan individualizat de învățare, elaborat în urma evaluărilor susținute și după interpretarea rezultatelor de către cadrul didactic”. Acesta va fi folosit „pentru consolidarea cunoștințelor, pentru întreprinderea unor acțiuni de învățare remedială și pentru stimularea elevilor capabili de performanțe superioare”.

Advertisements
  

De precizat este faptul că în cazul elevilor din clasa pregătitoare și I care nu pot fi lăsaţi repetenţi, dar care „au manifestat dificultăţi de învăţare, menţionate în raportul de evaluare a dezvoltării fizice, socio-emoţionale, cognitive, a limbajului şi a comunicării, precum şi a dezvoltării capacităţilor şi atitudinilor faţă de învăţare”, aceștia rămân în colectivele în care au învăţat şi intră, pe parcursul anului şcolar următor, într-un program de remediere sau recuperare şcolară.

În plus, părinții nu vor mai putea colecta bani pentru cadourile profesorilor, deoarece a fost eliminată această posibilitatea din noul Regulament. Este vorba despre „eliminarea oricărei dispoziții/trimiteri care dă posibilitatea colectării de fonduri bănești de la părinții elevilor”, se arată în comunicatul ministrului Educației.

Tezele nu mai sunt obligatorii

Transferul elevilor de clasa a IX-a se va putea face în timpul anului școlar, în vacanțele școlare, doar în situații medicale deosebite, pe baza avizului comisiei medicale judeţene/a municipiului Bucureşti sau a documentelor medicale justificative, potrivit sursei citate anterior. Acești elevi se pot transfera doar în situația în care media lor de admitere este cel puţin egală cu media ultimului admis la specializarea la care se solicită transferul, conform documentului.

Începând cu anul școlar 2022–2023, tezele care erau susținute în fiecare semestru nu mai sunt obligatorii. Acestea erau evaluări scrise semestriale, iar notele erau folosite pentru încheierea mediei pe fiecare semestru. Însă, odată cu noile modificări aduse structurii anului școlar (5 module de învățare, în loc de 2 semestre), notele vor fi puse de profesor în funcție de numărul de ore alocate săptămânal disciplinei. Profesorii vor decide câte note acordă elevului pe an, în funcție de numărul de ore prevăzut în planul-cadru.

Advertisements

După eliminarea obligativității tezei, media va fi încheiată anual, iar elevii vor primi cu cel puțin trei note mai mult peste numărul de ore alocate săptămânal disciplinei în planul-cadru de învățământ.

BZI.RO

Advertisements
Advertisements

Related posts

Oferta facultăţilor de la UAIC, prezentată viitorilor absolvenţi de liceu din Paşcani

Ema Roman

FSE SPIRU HARET – SCRISOARE DESCHISĂ: “Aţi declanşat și mențineți un proces de degradare continuă a acestui sistem!”

Redacția

Evaluarea națională a luat sfârșit. Proba de la matematică, considerată ușoară de către elevi

Ema Roman
Încarcă...