NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

După o zi de festivităţi, elevii încep practic, de astăzi, cursurile în noul an şcolar

După o zi de festivităţi, cu numeroase flori, bucuria revederii şi împărtăţirea manualelor, elevii încep practic, de astăzi, cursurile în noul an şcolar.

Va fi unul cu mai multe provocări, iar copiii şi profesorii trebuie să se adapteze rapid la numeroasele schimbări introduse de autorităţi. Dispar semestrele, ce vor fi înlocuite de cinci module de învăţare, dispar şi tezele şi media generală pentru admiterea la liceu. Sunt doar câteva dintre modificările anunţate de ministrul educaţiei, schimbări care vor continua să apară şi în următorii ani, cu scopul de a reforma şi de a face mai performant sistemul de învăţământ din ţară, după cum spun guvernanţii.

Noul an şcolar aduce o serie de modificări de structură şi metodologie. De anul acesta, toţi elevii vor avea acelaşi număr de vacanţe, iar prima dintre ele vine chiar în ultima săptămână din octombrie. O altă modificare apare la sistemul de notare al elevilor. Astfel, odată desfiinţate semestrele, au dispărut şi tezele, iar la fiecare materie profesorul va decide numărul de note pe care îl va acorda. Acesta trebuie însă să ţină seama de regula „n + 3”, unde n este numărul de ore pe săptămână la respectiva materie pe care îl are o clasă de elevi. De exemplu, dacă ai două ore de geografie, va trebui să ai minimum cinci note pe parcursul anului şcolar. Ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a prezentat la Radio România Actualităţi şi alte noutăţi ale anului şcolar.

Advertisements

Sorin CîmpeanuVor fi cinci perioade de învăţare, care vor alterna cu perioadă de repaus. O altă schimbare va fi apariţia „Săptămânii verzi” pentru prima oară în structura anului şcolar. De asemenea, e nevoie doar de o singură medie anuală. Ne interesează o evaluare ritmică; pe parcurs, ne interesează o evaluare a competenţelor elevilor, şi nu neapărat a capacităţii lor de a reţine. Au acces la burse plătite de la bugetul de stat nu numai elevii din şcolile de stat, ci şi elevii din şcolile private. În urma evidenţei irelevanţei notelor, în absenţa unei evaluări standardizate, pentru admiterea la liceu s-a luat decizia eliminării mediei anilor de gimnaziu.

Advertisements
  

radio iasi

Advertisements
Advertisements

Related posts

Zece din provinciile istorice ale României Întregite prezentate de elevii colegiului „Unirea”. Activitate cultural-artistică dedicată Zilei Naționale

Oana Cordoneanu

Motivarea elevilor prin intermediul jocurilor educaționale și a noilor tehnologii

Redacția

BAC 2012: Topul liceelor din Pașcani

Oana Cordoneanu
Încarcă...