NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Dragoș Tudorache, fost ministru de Interne, promite desființarea Poliției Locale și trecerea atribuțiilor și a angajaților în subordinea Poliției Naționale: E un instrument de abuz la îndemâna primarilor

Dragoș Tudorache, unul dintre liderii Alianței USR PLUS și fost ministru de Interne în guvernul Cioloș, se angajează să desființeze Poliția Locală, la doar câteva ore după cu Clotilde Armand a acuzat că a fost filată de polițiști locali din Sectorul 1.

Europarlamentarul PLUS arată că Poliția Locală trebuie desființată, iar atribuțiile și angajații care îndeplinesc condițiile profesionale vor trece la Poliția Națională, ce va avea un serviciu special pentru comunități.

”Ne angajăm să desființăm Poliția Locală. Avem în acest moment un instrument de abuz pus la îndemâna primarilor și o instituție locală care și-a dovedit ineficiența în ultimii ani. Construcția administrativă prin care s-a urmărit sporirea puterilor unor politicieni a produs o îndepărtare a Poliției Naționale de comunitățile și activitățile necesare pentru sporirea siguranței cetățenilor și în același timp a creat o structură care deservește mai degrabă primarul în funcție în loc să fie preocupată de binele comunităților”, a scris Dragoș Tudorache pe Facebook.

El mai arată că Poliția Locală este un ”experiment eșuat” care trebuie stopat, pentru că nu a putut preveni violența în familie și actele de vandalism și nu a contribuit nici la protecția mediului sau a animalelor.

”Ce s-a întâmplat acum în Sectorul 1 al Capitalei, unde angajații Polției Locale lucrau în interesul primarului, este revoltător, dar departe de a fi o excepție. Am văzut cazuri asemănătoare în multe localități și ne aducem aminte cu toții de cazul de la Iași, unde Poliția Locală o urmărea pe amanta primarului. Șicanele sunt permanente și sunt o dovadă a eșecului acestei instituții. Am avut nenumărate sesizări de la colegii din teritoriu despre implicarea Poliției Locale în campania electorală și în urmă cu o săptămână am asistat la un abuz și la șicanele Poliției Locale din Sectorul 4, care a început să ne legitimeze, să ne invite verbal la sediul Poliției Locale și să ne întrebe ce căutăm într-un parc doar pentru că aveam însemne USRPLUS. Eșecul nu mai trebuie tolerat doar pentru că aduce câștiguri politice. Poliția Locală trebuie desființată și asta vom face”, a spus Tudorache.

g4media

Advertisements

Related posts

Tânăr din Lespezi depistat de polițiști pe motoscuter fără permis

Redacția

Pașcaniul are nevoie de o rută ocolitoare! Iată încă o dovadă!

Marius Parteni

Eșecul naționalei l-a împins la un gest penal pe un tânăr din Sodomeni

Redacția
Încarcă...