RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Internațional

Două portavioane chinezești în operațiune au fost detectate pentru prima dată în Pacific, potrivit autorităților JAPONEZE

Japonia a anunțat că două portavioane chinezești în operațiune au fost detectate pentru prima dată în Pacific, Tokyo suspectând Beijingul că își consolidează capacitățile militare în zone maritime îndepărtate.

Portavionul Shandon și alte patru nave, inclusiv un distrugător cu rachete ghidate, au intrat luni în zona economică exclusivă a Japoniei (ZEE), care înconjoară atolul sudic îndepărtat Okinotori, a anunțat Ministerul Apărării din Japonia.

Avioanele de vânătoare și elicopterele pe care le transportă au efectuat decolări și aterizări, a declarat ministerul japonez. Această flotă a fost observată sâmbătă navigând la 550 de kilometri sud-est de insula Miyako, lângă Taiwan.

Se reiau negocierile pentru program fiscal. Sorin Grindeanu: Sper ca până mâine seară să ajungem la un ACORD pe măsurile fiscale Cine transmite la TV partida România – Cipru! Mihăilă revine sub comanda lui Mircea Lucescu

  

Un alt portavion Liaoning și flota au intrat simultan într-o altă zonă economică exclusivă japoneză, în weekend, a anunțat Tokyo, potrivit ziarului La Presse.

Japonia acuză China că încearcă să-și consolideze capacitatea operațională

„Este prima dată când două portavioane chineze au fost văzute operând simultan în Pacific. Credem că obiectivul armatei chineze este de a-și îmbunătăți capacitatea operațională și abilitatea de a efectua operațiuni în zone îndepărtate”, a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării.

Prezența militară tot mai mare a Chinei și utilizarea resurselor navale și aeriene pentru a afirma revendicări teritoriale disputate sunt o preocupare pentru Statele Unite și aliații săi din regiunea Asia-Pacific.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Noi tensiuni între Grecia și Turcia. Ankara acuză că avioanele sale F-16 ar fi fost vizate de rachete grecești / Atena susține că turcii au încălcat spațiul său aerian

Redacția

Joe Biden: ”Agresiunile Rusiei sunt încălcări semnificative ale Cartei ONU”/ Biden acuză Rusia pentru criza alimentară globală

Redacția

Românii formează al patrulea cel mai numeros grup de STRĂINI din Germania

Redacția
Încarcă...