Decizia de menţinere a arestului preventiv a fost luată ieri de un complet catalogat de surse din domeniul juridic ca fiind unul echilibrat: Adrian Chiriac şi Maricica Mititelu. Surse judiciare ne-au precizat că DIICOT a pus sechestru pe toate conturile bancare personale ale lui Cristin Zămosteanu, dar şi pe cele ale firmei M.Chim. Au mai fost confiscate sume relativ mici, ridicate la percheziţii.“Ziarul de Iaşi” vă prezintă, în exclusivitate, cum a calculat DIICOT prejudiciul imens din dosar, de 12 milioane de euro. Procurorii au specificat că suma cu care a fost înşelat bugetul de stat ar putea fi în final mult mai mare
După o zi şi o noapte cu mari emoţii, Curtea de Apel Iaşi a anunţat ieri, în jurul orei 15, decizia privind măsurile preventive impuse în dosarul în care cap de afiş este milionarul ieşean Cristin Zămosteanu. Completul format din judecătorii Adrian Chiriac şi Maricica Mititelu a decis ca omul de afaceri să rămână în spatele gratiilor pentru cel puţin 30 de zile. Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul celor doi angajaţi ai lui Zămosteanu, Aura Pârvu – ex-inspector la ANAF, şi Ovidiu Creţu. Între timp, fosta soţie a lui Cristin Zămosteanu, Oana Zămosteanu, a formulat şi ea o plângere împotriva măsurii controlului judiciar, ce a fost impusă împotriva sa de procurorul de caz, Daniel Horodniceanu, pe 28 iulie. Plângerea femeii, depusă la Tribunal, nu a putut însă fi soluţionată deoarece dosarul s-a aflat până ieri la Curtea de Apel Iaşi.
Cum s-a calculat prejudiciul
“Ziarul de Iaşi” a obţinut noi date, în exclusivitate, din acest dosar ce a zguduit din temelii mediul de afaceri local, dar şi cel administrativ. Potrivit unor surse juridice, conturile bancare personale ale omului de afaceri Cristin Zămosteanu şi ale firmei M.Chim, sub care acesta desfăşura cea mai mare parte a afacerilor, se află sub sechestru. Măsura asiguratorie a fost dispusă în baza prejudiciului preliminar calculat de DIICOT în acest dosar, şi anume 12 milioane de euro. Pentru a calcula prejudiciul, în această etapă a anchetei, procurorul de caz a folosit date adunate de un specialist fiscal desemnat în cadrul investigaţiei. În referatul de arestare preventivă ajuns la instanţă apare un pasaj din care reiese că, până la momentul trimiterii în judecată, e posibil ca valoarea prejudiciului să se schimbe.
“Concluziile specialistului sunt doar parţiale, şi sunt bazate pe documentele avute la dispoziţie. E cert însă faptul că sumele descoperite de specialist ca urmare a verificărilor transferurilor de active din conturile societăţilor (în special SC M.Chim SRL) în conturile personale ale inculpaţilor (în special ale inc. Zămosteanu) vor fi substanţial mai mari în urma unei expertize”, se arată în documentul citat.
Continuarea pe ziaruldeiasi.ro