RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Dosarul AgroComplex: de ce este acuzat primarul Dumitru Pantazi și ce pedeapsă riscă!

Problemele penale ale primarului Dumitru Pantazi au ajuns, în mod inevitabil, subiect de campanie electorală. Zilele trecute, Sorin Olariu, președintele Partidului Mișcarea Populară Pașcani, a solicitat, conducerii Partidului Social Democrat, în mod public, să retragă candidatura lui Dumitru Pantazi la alegerile din 5 iunie.  

 Candidatul PMP a  acuzat că actualul primar al Pașcaniului este trimis în judecată pentru acte de corupție, deci nu are calitatea morală pentru a se prezenta în fața alegătorilor.

Olariu a făcut referire la dosarul „AgroComplex”, instrumentat de procurorii DNA, care este acum judecat la Înalta Curte de Casație și Justiție. În acest dosar, Dumitru Pantazi are calitatea de inculpat și este învinuit de „complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”.

  

Mai exact, prin intermediul consilierilor locali activi în anul 2007 și a unor funcționari publici, firma AgroComplex Lunca Pașcani S.A. a fost scutită ilegal de datorii în valoare de 962.050 de lei. Ulterior, cu sprijinul unor funcționari publici, inculpați în acest dosar, datoria firmei primarului Dumitru Pantazi s-a prescris în septembrie 2011, atunci când valoarea sa ajunsese la 2.045.950 lei.

„La data de 19 septembrie 2007, în calitate de acționar majoritar al SC „Agrocomplex Lunca Pașcani” SA Pașcani, județul Iași (deținătorul unui portofoliu de 80,16 % din acțiunile societății) și de viceprimar al Municipiului Pașcani, în timpul ședinței Consiliului Local al Municipiului Pașcani, cu ocazia discutării proiectului de hotărâre privind scutirea la plată a debitelor pe care societatea respectivă le avea față de bugetul local (15.000 lei chirie și 947.050 lei reprezentând majorări de întârziere), inculpatul PANTAZI DUMITRU a adus clarificări privind motivele neplății majorărilor de întârziere, pentru a crea aparența legalității acestui demers, în scopul obținerii unor foloase necuvenite firmei respective.

La finalul acestei ședințe, s-a votat în sensul adoptării unui proiect de hotărâre prin care a fost aprobată „scutirea la plată pentru sumele datorate de SC „Agrocomplex Lunca Pașcani” SA bugetului local al municipiului Pașcani reprezentând chiria datorată pentru anii 2002, 2003, 2005 și 2007 și a tuturor majorărilor de întârziere datorate pentru neplata în termen a obligațiilor din contractul de închiriere”.

Ulterior exercitării controlului de legalitate de către Prefectul Județului Iași, în cunoștință de cauză, responsabilii Consiliului Local Pașcani nu au repus pe rol debitul pe care SC „Agrocomplex Lunca Pașcani” SA îl avea față de bugetul local.

Astfel, la data de 08 septembrie 2011 (data intervenirii termenului de prescriere a dreptului la acțiune pentru recuperarea debitului) societatea amintită a obținut un folos necuvenit în cuantum total de 2.045.950 lei (echivalentul sumei de 481.887,56 euro ), care constituie în același timp și paguba adusă bugetului local Pașcani” se arată în rechizitoriu DNA.

Ce pedeapsă riscă Dumitru Pantazi

Deși în presă a apărut varianta conform căreia Dumitru Pantazi este doar complice și va lua o pedepsă cu suspendare în cel mai rău caz, juriștii consultați de NewsPascani.com demonstrează că situația nu este tocmai roz pentru edilul șef.

Conform Codului Penal, atât complicele cât și autorul se sancționează cu aceeași pedeapsă, iar în cazul AgroComplex limitele minime sunt mari din cauza numărului de participanți la infracțiune și a prejudiciului „deosebit de grav” așa cum este considerată orice sumă ce depășește 2.000.000 de lei.

Procurorii l-au încadrat pe Dumitru Pantazi „pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută la art.297, raportat la art. 13 bis din Legea nr.78/2000 cu referire la art.309 și cu aplicarea ar77 lit.a din codul penal.”

Pentru abuz în serviciu, limitele pedepsei sunt de la 2 la 7 ani, la care se adaugă o majorare de o treime prevăzută de art. 13 bis din legea de prevenire și combatere a faptelor de corupție. Tot cu o treime se majorează limitele pedepsei și datorită art. 309 din Codul Penal, care prevede acest lucru în cazul prejudiciului deosebit de grav, iar în conformitate cu art.77 lit.a) din același Cod Penal, pedeapsa aplicată se poate da până la maximul special din cauza faptului că „fapta a fost săvârșită de trei sau mai multe persoane”.

Astfel, Dumitru Pantazi se încadrează la o pedeapsă cuprinsă între 4 și 14 ani cu recomandarea legală ca judecătorul să se îndrepte spre limita maximă. Mai mult, în acest caz nu se poate aplica măsura amânării executării pedepsii sau cea a suspendării, deoarece acest lucru este permis doar atunci când pedeapsa este de cel mult 2 ani, respectiv 3 ani.

Procurorii au ales ca Dumitru Pantazi să fie judecat pe Noul Cod Penal, deoarece vechiul cod avea pedepse mai aspre, limitele fiind pentru fapa reținută de procurori în cazul primarului de la 5 la 15 ani.

 Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

 

Related posts

,,Mai sigur în vacanţă”, activitate preventivă a polițiștilor la centrul de plasament “Mihail Sadoveanu”, Pașcani

Redacția

Un pompier de la Hălăucești a scăpat cu cazierul curat după ce a fost prins cu o alcoolemie de 1,4 la mie

Redacția

Țigări de contrabandă descoperite într-o mașină la Moțca. Șoferul nu a oprit la semnalele polițiștilor, apoi a abandonat autoturismul

Oana Cordoneanu
Încarcă...