RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Doctorul Bechir ar aștepta ca Pintilie să-l roage să se înscrie la concursul pentru funcția de director

Primarul Marius Pintilie a clarificat astăzi, într-o conferință de presă, relația pe care o are cu doctorul Daniel Bechir, managerul interimar al Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, că scoaterea la concurs a acestui post este o chestiune care ține de normalitate. Edilul șef consideră că mandatul celul care conduce unitatea medicală trebuie să fie pe o durată de 4 ani, și să aibă obiective stabilite de consilierii locali.

Primarul a fost întrebat de jurnaliști dacă are la cunoștință faptul că unele cadre medicale din spital susțin că primarul ar fi trebuit să-l roage pe doctorul Daniel Bechir să participe la concursul organizat pentru ocuparea funcției de manager. Primarul Marius Pintilie a respins din start o astfel de situație, explicând că pentru a ocupa o funcție de conducere acea persoană trebuie să-și dorească acest lucru și să participe la competiție.

Pintilie s-a dat exemplu pe el și a spus că și-a asumat candidatura pentru funcția de primar cu riscurile pe care le presupune o competiție electorală.

„Din punctul meu de vedere nu este nicio problemă între mine și actualul manager interimar. Dacă ar fi fost o problemă între mine și domnul Bechir, nu mai era director acum, pentru că domnul Bechir se bucură de încrederea mea de 9 luni de zile. Dar noi trebuie să înțelegem că normalitatea înseamnă un concurs pe 4 ani de zile, cu obiective. Iar eu, tot într-o ședință de Consiliu de Administrație de la spital i-am spus domnului director, de față cu ceilalți membri din Consiliul de Administrație, că nu-l împiedică nimeni pe domnul director sau pe doamna director medical să se înscrie la concurs. Eu mă așteptam să se înscrie la concurs. Acum cineva vine și spune că trebuia să mă duc să mă rog de ei să participe la concurs. Eu nu cred că este normal așa ceva. Eu am făcut tot posibilul să fiu imparțial, adică să nu am prietenii cu careva să-i zic du-te tu la concurs. Eu am lăsat lucrurile să se întâmple. Pe de altă parte, ca să-ți asumi un rol de a conduce, mai ales o unitate care are 500 de salariați, trebuie să vină și ceva din interiorul tău. Trebuie să ai și un pic de voință. Și noi am candidat la Primărie și ne-am asumat niște lucruri, dar voința a plecat de la noi. Mă aflu într-o situație ingrată acum. Pe domnul doctor eu îl respect și îi mulțumesc public pentru faptul că a asigurat interimatul până acum, dar trebuie să vină și ceva din interiorul său. Ce să facem acum, să se ducă primarul și să se roage de fiecare, hai du-te director la școală, hai du-te acolo că te rog eu frumos? Nu cred că așa e normal,” a explicat primarul Marius Pintilie.

  

Medicul Daniel Bechir a fost contactat telefonic, în mod repetat, pentru a comenta acest subiect, însă nu a răspuns apelurilor telefonice.

Related posts

684.208 doze de vaccin administrate în județul Iași, de la începutul campaniei

Redacția

Sorin Cîmpeanu: Profesorii nevaccinaţi ar putea fi testaţi periodic, înainte să intre la ore. Discuţii se poartă împreună cu Ministerul Sănătăţii

Redacția

Focarele de COVID de la Iaşi, tot mai mari. Se deschide secţia de ATI la Lețcani

Redacția
Încarcă...