RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Disperat că şi-a pătat onoarea în faţa păşcănenilor, Pantazi citează argumente legale ce nu au treabă cu realitatea

Prezent într-o conferinţă de presă primarul Dumitru Pantazi a susţinut că penalităţile calculate la datoria AgroComplex Lunca SA au fost instituite abuziv. Asta deşi firma la care este acţionar majoritar a semnat un contract de închiriere cu municipalitatea în urma căruia era de acord să plătească întârzieri de 5% pe zi de la scadenţă.

 

 Concret, Dumitru Pantazi a spus că în conformitate cu articolul 4 alin 3) din legea 469/2002 totalul penalităților pentru întârziere în decontare, nu poate depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepţia cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul.

  

 Citatul din lege a fost unul trunchiat edilul uitând să citeze şi cui i se aplică acest text de lege. Astfel, la articolul 1 al aceleiaşi legi se prevede că: “Prezenta lege se aplică tuturor contractelor încheiate pentru realizarea actelor de comerţ de către agenţii economici comercianţi, persoane juridice, şi comercianţi, persoane fizice, denumite în continuare părţi contractante, indiferent de forma de proprietate.”

 Din simpla citire a paragrafului citat rezultă că textul de lege se aplică doar pentru contractele dintre agenţii economici comercianţi, persoane juridice, şi comercianţi, persoane fizice.

 Cum Primăria municipiului Paşcani nu este agent economic comerciant, persoană juridică, şi nici comerciant, persoană fizică, declaraţiile edilului şef pot fi considerate doar fumigene de presă pentru acoperirea dimensiunii „jafului perfect”!

 

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Deschise de Guvern, terasele rămân închise la Pașcani din cauza primarului Pantazi!

Răzvan Grecu

Noua listă cu adresele din Pașcani unde nu sunt contracte de salubritate (DOC)

Marius Parteni

Opoziția a convocat Consiliul Local pentru organizarea unui referendum pe tema apei!

Răzvan Grecu
Încarcă...