
Cetățenii comunei Sirețel vor beneficia, de la sfârșitul anului 2022, de un dispensar medical nou. Primăria Sirețel va asigura astfel, condiții medicale mult mai optime celor aproximativ 4.000 de oameni din comună.
Banii sunt alocați prin Programul Național de Dezvoltare Locală încă din anul 2017. Valoarea investiției este de aproximativ 1,1 milioane lei, la care se adaugă TVA. Fondurile pentru realizarea acestui obiectiv nu au putut fi utilizate de fosta administrație, din cauza problemelor din justiție ale primarului Gheorghe Ancuța.
Actuala administrație a reluat proiectul și este pe cale să îl finalizeze în acest an. Gelu Șpaiuc, primarul localității, spune că noua clădire este generoasă și asigură spațiu pentru medicină de familie, cabinet stomatologic și alte specialități în funcție de cerințele populației. Noul cabinet este prevăzut chiar și cu o sală de urgențe.
Cabinetul medical actual va fi demolat, iar odată cu acest demers va fi pus în valoare și monumentul eroilor din curte.
De asemenea, în această perioadă a fost turnat betonul rutier și efectuate restul de lucrărilor, pe Drumul Comunal 146, în lungime de doi kilometri.


