RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Diabet tip 2: simptomele şi valorile glicemiilor care trebuie să ne alarmeze

Când ajunge la medic, pacientul cu diabet tip 2 spune că slăbeşte de câţiva ani, chiar dacă mănâncă. Senzaţia de sete, nevoia de a urina mai frecvent, mai ales noaptea sau nevoia de a consuma dulciuri sunt alte simptome ale diabetului de tip 2.

 

  

Diabetul tip 2 este frecvent depistat cu întârzâiere deoarece peroanele ignoră simptomele ;I uneori chiar valorile glicemiilor effectuate periodic sau întâmplător. Există personae care îşi fac glicemii anual dar ignoră valorile mai ridicate sau la limită, valori care pot anunţa un prediabet. De exemplu, dacă în primul an rezultatul glicemiei a fost 80, în al doilea an 90, iar în al treilea an 100 – acestea pot fi considerate valori normale ale glicemiei. Dar, atenţie: o creştere a glicemiei, chiar dacă e în limite normale (până la 110), ar trebui să fie un clopoţel de alarmă. „Poate semnala existenţa unui prediabet – stare ce precede apariţia diabetului. Acolo unde glicemia este spre limita superioară – trebuie efectuate controale. Dacă valoarea glicemiei se duce spre nivelul superior (100-110), medicul de familie trebuie să trimită pacientul la specialist. Acesta este singurul în măsură să hotărască dacă e necesar testul de toleranţă la glucoză. Test care poate arăta dacă există sau nu prediabet. Dacă aveţi şi rude cu diabet – părinţi, bunici, fraţi – ar fi bine să faceţi acest test de toleranţă la glucoză pentru a depista din timp un diabet sau un prediabet“, a subliniat dr. Mihaela Diaconu Şotropa, medic în cadrul Clincii de Diabet şi Boli de Nutriţie a Spitalului „Sf. Spiridon“ Iaşi. TTGO ( testul de toleranţă la glucoză) este mijlocul cel mai utilizat şi mai sensibil în depistarea precoce a diabetului. Dacă eliberarea insulinei este deficitară sau există o rezistenţă periferică la insulină, glicemia creşte semnificativ. În mod normal, insulina răspunde repede la o doză crescută de glucoză orală (încărcare cu glucoză). Testul nu este dureros ;I nu necesită internare ţn spital. Cu trei zile înainte de testare este indicat ca pacientul să aibă o alimentaţie care să includeă cel puţin 150 g de glucide (deci nu post sau cură de slăbire). TTGO se efectuează dimineaţa, în repaus, după minim 8 ore de post nocturn.

Articol integral pe www.ziaruldeiasi.ro

Related posts

Cel mai mic număr de infectări din ultimele două luni. Scade și numărul deceselor cauzate de boala COVID-19

Redacția

Îngrijorare a medicilor ieşeni: a apărut primul caz grav de coinfecţie, gripă cu COVID-19. Spitalele din județ, pline până la refuz

Redacția

Masca devine obligatorie în spațiile publice deschise din județul Iași!

Redacția
Încarcă...