NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Deținut român, evadare spectaculoasă în Austria. De trei zile, Nicu este căutat de sute de polițiști austrieci

Nicu O., un deținut român în vârstă de 27 de ani, a evadat în Austria, după un plan bine pus la punct împreună cu mai mulți complici. De trei zile, românul este negăsit, sute de polițiști fiind acum pe urmele fugarului.

Tânărul era încarcerat la Sankt Pölten, pentru mai multe infracțiuni asupra proprietății comise în Germania. El urma să fie deportat în România.

Sâmbătă seară, Nicu se afla sub escortă la Spitalul Universitar St. Polten, după ce s-ar fi rănit “accidental” la o mână.

După un tratament în ambulatoriu și un moment de neatenție al polițiștilor care îl însoțeau, Nicu a luat-o la sănătoasa și s-a urcat într-o Dacia care îl aștepta și în care se aflau trei indivizi.

Un agent a încercat să-i oprească cu focuri de armă, însă a fost în zadar.

Mașina a fost abandonată mai târziu, cei patru continuându-și fuga în două taxiuri.

Complicii românului fugar tac mâlc

În jurul orei 21.33, unul dintre șoferii de taxi a alertat poliția.

La scurt timp, cele două taximetre au fost oprite de poliție, însă nici urmă de fugar.

În schimb, au fost reținuți complicii acestuia: un croat de 21 de ani și doi români de 26 și, respectiv, 40 de ani.

Niciunul, însă, nu vrea să vorbească, astfel că oamenii legii nu au nicio pistă în ceea ce-l privește pe Nicu, scriu jurnaliștii de la Heute.

Polițiștii au cerut ajutorul populației, pentru prinderea lui.

Astfel, românul are 1,75 de metri înălțime, e corpolent și are părul scurt. Purta haine simple și un bandaj pe mâna stângă, în momentul evadării.

observator

Advertisements

Related posts

Nelu Tătaru, despre noul an școlar: La jumătatea lunii august vom ști exact cum se deschid școlile

Redacția

Norul de fum toxic din Cernobîl a ajuns deja în Belarus și se apropie de Moldova și România

Redacția

Atac terorist în Viena. Atacatorul ucis, un tânăr de 20 de ani, a fost condamnat la închisoare pentru că a vrut să lupte pentru ISIS

Redacția
Încarcă...