RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Der Standard, despre vizita lui Nehammer în Bulgaria: De ce nu mai întâi la Bucureşti?

Un articol din DER STANDARD prezintă motivele pentru care cancelarul Nehammer a ales să efectueze o vizită în Bulgaria, nu în România. Publicația austriacă arată că nivelul de pregătire pentru aderarea la Schengen a României nu a fost pus la îndoială de niciun expert.

FOTO: Profimedia

FOTO: Profimedia

Publicația austriacă susține că vizita cancelarului Karl Nehammer în Bulgaria reprezintă o posibilitate de a amplifica din nou subiectul „protejării frontierelor exterioare”.

  

„Astfel guvernul de la Viena vrea să prezinte, probabil, ca şi cum acolo ar fi nevoie urgentă de “ajutor de dezvoltare”. Dar la frontiera aceasta există de fapt de multă vreme un gard, iar situaţia echipamentului tehnic este la un nivel înalt. Problema se află în cu totul altă parte: în perioada mandatului fostului premier Boiko Borisov, principalul punct de trecere spre Turcia a fost “privatizat parţial”, mafia a subminat structurile de stat, mai ales în ce priveşte controlarea mijloacelor de trai. În Bulgaria nu funcţionează diviziunea violenţei, deoarece nu există o justiţie independentă,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

În căutarea adevăratului Dr. Dolittle/ Oamenii de știință care vor putea dovedi că vorbesc cu animalele, premiați cu 10 milioane de dolari

Redacția

Ministrul Culturii spune că a aprobat un plan de reabilitare pentru monumente istorice, între care și Palatul Reginei Maria din Mamaia și curtea acestuia/ Terenul de 1,5 hectare este proprietate privată

Redacția

Oamenii de știință au creat cea mai subțire lentilă de pe Pământ

Redacția
Încarcă...