
NewsPascani.com a transmis săptămâna trecută o adresă parlamentarilor din județul Iași, în care am punctat despre situația de la nivelul municipiului Pașcani legat de problemele apărute pe magistrala care alimentează cu apă această zonă, întreruperile cauzate de devierile de conductă pe sectorul A7, dar și cele datorate avariilor apărute.
Publicăm de astăzi răspunsurile primate de la parlametarii interesați de acest subiect. Mai jos relatăm răspunsul oferit de Silviu Gurlui, deputat AUR:
„În urma sesizării primite, astăzi am transmis interpelări parlamentare către următoarele ministere: Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, privind devierile de conducte cauzate de lucrările la autostrada A7 și rolul constructorului UMB; Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, cu privire la rezervele strategice de apă, monitorizarea calității apei și riscurile de mediu; Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în legătură cu impactul asupra fermelor, grădinilor și culturilor locale, în context de secetă.
De asemenea, am transmis solicitări scrise către: Primăria Municipiului Pașcani, privind comunicarea cu populația și măsurile de protecție locală; ApaVital S.A., în calitate de operator responsabil pentru alimentarea cu apă și avizele tehnice în zona Pașcani; ARSACIS – Asociația Regională a Serviciilor de Apă și Canal Iași, în calitate de autoritate contractantă a serviciului public delegat către ApaVital.
Totodată, propun următoarele măsuri urgente și concrete:
1. Audit tehnica supraavizelor ApaVital și devierilor realizate pentru proiectul A7;
2. Transmiterea notificărilor de oprirea apei cu cel puțin 12 ore înainte, prin toate canalele disponibile;
3. Crearea unei surse alternative de apă (stație mobilă sau puncte de distribuție temporară);
4. Revizuirea infrastructurii critice și a contractului de delegare, în vederea modernizării rețelei;
5. Declanșarea unui plan județean de reziliență hidrologică, în parteneriat cu autoritățile locale’’.
Iată ce am sesizat noi parlamentarilor de Iași:
Municipiul Pașcani se confruntă în ultimii doi ani de zile cu frecvente întreruperi de apă, pe sistemul de alimentare gestionat de operatorul ApaVital S.A.
În ultimele luni au apărut întreruperi de apăcauzate de lucrări de deviere a conductei de apă, realizate de o firmă subcontractată de constructorul UMB. Aceste devieri au fost necesare dat fiind faptul că proiectul tehnic de realizare a drumului A7, conține avize greșite, chiar din partea operatorului ApaVital S.A.
Mai mult decât atât, conducereaApaVital S.A. nu comunică cu prioritate anunțurile de informare cu privire la sistarea apei, acestea fiind distribuite printr-un mesaj, care de obicei ajunge la consumator când apa este sistată. Cele de pe site și rețelele de socializare fiind urmărite doar de persoanele interesate. Au în schimb angajat un comunicator extern, care să asigure comunicarea cu o parte a presei si cetățenilor, în condițiile în care sunt mulți angajați la nivelul companiei.
În calitate de parlamentar, care în campania electorală s-a adresat inclusiv cetățenilor din Pașcani, dar și celor din comunitățile învecinate care beneficiază de apă de pe urma acestui sistem de alimentare cu apă, vă rugăm să ne răspundeți la următoarele întrebări:
1. Ce puteți face pentru cetățenii din această zonă, care în această perioadă caniculară, stau cate 24-30 de ore fără apă, aproape săptămânal? În perioada 30 aprilie – 4 mai 2025, a fost înregistrată cea mai lungă perioadă fără apă.
2. Care ar trebui să fie strategia autorităților județene, ținând contcă ApaVital S.A. este operatorul girat de ARSACIS, asociație în subordinea CJ Iași?
3.Care credeți că sunt soluțiile ca acest sistem de alimentare cu apă să devină mult mai funcțional?
4. Sunt soluții ca sistemul de alimentare cu apăsă fie îmbunătățit?
Marius Parteni, ActualitateaTV, NewsPascani.com și NewsFm



