RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Deputatul Gabriel Zetea (PSD): Nu am discutat în PSD despre comasarea alegerilor în 2024, nu ne opunem de principiu / El susține că liberalii sunt cei care insistă pe acest subiect

Deputatul PSD, Gabriel Zetea, a declarat marţi, la Prima News TV, despre comasarea alegerilor în 2024, că în PSD nu au discutat despre subiect, că social-democrații nu se opun de principiu, dar nici nu vor fi de acord cu încălcarea Constituţiei doar pentru un avantaj electoral pentru cineva.

”Va trebui să stăm să vedem ce permite Constituţia. Nu putem să ne permitem o coaliţie atât de mare să mergem pe şmecherii. Nu am discutat în PSD, nu ne opunem de principiu, dar nici nu vom fi de acord cu încălcarea Constituţiei doar pentru un avantaj electoral pentru cineva, asta vă spun din start”, a spus Zetea.

El afimat că liberalii sunt cei care insistă pe acest subiect.

”PSD nu insistă pe acest subiect, nici nu am discutat, ne concentrăm mult mai mult pe buget şi pe menţinerea acestei coaliţii intecte cu toate discuţiile pe pensii, pe piaţa energie.”, a arătat el.

  

Zetea a precizat că mai sunt doi ani până la alegeri. ”Avem timp anul viitor să discutăm despre legile de organizare şi a alegerilor locale şi parlamentare, haideţi să ne concentrăm pe guvernare”, a spus deputatul PSD.

Liberalii susțin că patru șiruri de alegeri în 2024 (europarlamentare,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Ministerul de Interne demontează clipul viral cu o femeie care distruge mașina de poliție: ”Viral nu înseamnă adevărat”

Redacția

Șantajul lui Viktor Orbán e scandalos, dar UE trebuie să acționeze inteligent – analiză Politico

Redacția

Liderii locali PSD, invitați la consultări interne privind posibilitatea ieșirii partidului de la guvernare DOCUMENT

Redacția
Încarcă...