RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sport

De la 1 iulie, echipa de fotbal a Pașcaniului joacă sub emblema Kosarom

Începând de la 1 iulie, drepturile de participare la competițiile organizate de Federația Română de Fotbal ale echipei CSM Pașcani vor fi transferate Clubului Sportiv Kosarom Pașcani pentru un an de zile. Măsura, adoptată astăzi de către Consiliul Local, a fost cauzată de decizia Federației de a nu mai accepta în competițiile sale decât cluburi de drept privat.

În cazul în care nu s-ar fi adoptat hotărârea, echipa ar fi riscat pierderea dreptului de a participa la următorul sezon competițional a Ligii a III-a, pentru că nu există timpul fizic de transformare a CSM într-un club de drept privat. Vasile Pleșca, finanțatorul clubului și cel care a elaborat proiectul, a precizat în timpul dezbaterilor că nu a fost timpul fizic pentru a se înființa un club de drept privat, dar se va încerca acest lucru în viitor.

Pleșca a mai explicat și că acest lucru nu înseamnă predarea echipei Kosaromului, care nu mai e membru în asociația respectivă, managerul Tudor Apostol retrăgându-se cu ceva timp în urmă. Consiliul Local va fi în schimb reprezentat prin viceprimarul Vasile Axinte și se dorește atragerea și altor consilieri pentru a asigura majoritatea municipalității în luarea deciziilor. Liberalului Marius Pintilie, care s-a arătat preocupat în timpul dezbaterilor de soarta echipei CSM II și de accesul populației la baza sportivă, i s-a propus să-și asume această responsabilitate.

  

Tot prin aceeași hotărâre se transmite și dreptul de folosință gratuită pe o perioadă de un an de zile a bazei sportive, formate din stadioanele CFR și Siretul, terenul de zgură și clădirile aferente.

Citește și:

{loadposition articlescategoryload}

Related posts

Cs Kosarom joacă mâine în deplasare la Bacău

Răzvan Grecu

Turneu de Baschet masculin, duminică, la CSM Pașcani. Participă echipe din 4 orașe

Carmen Bălăceanu

Noi premii pentru atleţii noştri! Paşcaniul are o dublă campioană naţională!

Ema Roman
Încarcă...