Am urmărit recent două documentare pe You Tube, Cine sunt extremiștii (II) realizat de colegul meu Dan Tăpălagă, și George Simion și neolegionarii din Dobrogea, realizat de Info Sud Est, publicație unde lucrează colegii mei Cristian Leonte și Andreea Pavel. Vreau să-i felicit pe scurt pentru calitatea excepțională a acestor materiale, fără nicio exagerare de standarde de presă occidentală.
Cele două documentare sunt complementare, deși nu cred că și-au propus acest lucru. Primul este în fapt un istoric al liderilor politici extremiști din România de după 1990: Corneliu Vadim Tudor, Marian Munteanu, George Simion, Călin Georgescu, Diana Șoșoacă, Claudiu Târziu.
Al doilea este o analiză a fenomenului neo-legionar în Dobrogea, locul unde și-a început cariera politică George Simion, candidatul cu mari șanse să devină președinte al României.
Documentarul Cine sunt extremiștii, unde sunt intervievați istorici și analiști de marcă – Vladimir Tismăneanu, Dennis Deletant, Radu Ioanid, Ottmar Trașcă, Marius Cazan, Sorin Ioniță – folosește imagini de arhivă, unele șocante, care relevă o cantitate de ură enormă împroșcată uneori cu mahalagism de liderii extremiști.
Dar poate mai interesant este modul în care este relevată tranziția de la național-comunismul inițial al lui Vadim Tudor,
» Citește continuarea pe pagina autorului


