NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Cultură

Cum să integrezi credința în afaceri, cu Preot Marius Ionuț Tabarcea

„Dacă lucrarea ta nu izvorăşte din interior, dacă nu pui suflet în ceea ce faci, eşti asemenea unui robot care lucrează exclusiv mecanic. Sufletul (prin calităţile sale) dă plus valoare lucrării noastre.”

Și chiar așa și este, raportându-mă la vorbele de mai sus ale invitatului meu, Preot Marius Ionuț Tabarcea.

S-ar putea să te întrebi cum am ajuns să înregistrez un episod din Finanțe FM, un podcast dedicat antreprenoriatului, finanțelor și dezvoltării mentalității, împreună cu un preot.

Ideea este simplă, însă istoria din spatele ei este mai lungă.

Advertisements
  

Pe la începutul anului 2020, înainte să se instaleze nebunia cu pandemia, vorbeam cu un grup de prieteni despre o plecare la Muntele Athos. După cum îți dai seama, nu s-a mai putut realiza atunci, în acea perioadă în care doream. Așa că am abandonat ideea, mai ales că odată cu izolarea, acea perioadă a fost un moment de cotitură pentru mine din mai multe puncte de vedere.

Mi-a adus timp pe care nu îl aveam, m-a adus acasă la mine unde nu mai mergeam atât de des, mi-a stimulat creativitatea într-un mod nemaivăzut, m-a repoziționat în afaceri și în viața personală.

Pentru mine, a însemnat să-mi ascult mai mult decât oricând intuiția și ghidarea divină.

După aproximativ 2 ani de zile, de când m-am concentrat mai mult pe mine și pe viața de familie, pe ce îmi place mie, pe modul în care pot eu să aduc valoare în viețile și în afacerile oamenilor cu care lucrez, am simțit o chemare puternică de a merge acolo. Așa că, am început să mă interesez cum pot face asta. Și, cum nimic nu se bate din palme, am avut și piedici. Fie că nu reușeam să iau legătura cu cineva care să mă ajute cu o invitație, fie că alții care plecau nu mai aveau loc, fie că cineva cu care puteam merge a pierdut pe cineva apropiat și nu a mai plecat, toate acestea le-am luat ca provocări.

Și, când te aștepți mai puțin, Dumnezeu face să fie posibil. Probabil, a vrut să mă testeze, să vadă cum stau cu credința, atât în mine, cât și în El. Așadar, s-a ivit ocazia și în luna Iulie 2022, am plecat spre Sf. Munte Athos cu un grup fain de oameni din Pașcani, grup care a inclus și mai mulți preoți. Așa l-am cunoscut și pe Marius, un om deosebit, un preot așa cum ne dorim mai mulți să avem, deschis la minte și cu harul la el, ca să mă exprim așa, puțin metaforic.

Nu a fost nevoie de prea mult timp după întoarcere să discutăm despre realizarea unui episod de podcast împreună, unul care să aducă valoare mediului antreprenorial, dar și celor care ne vor asculta vreodată.

Advertisements

Tadaaa! Ce vei asculta în acest episod și cum te va ajuta practic:

  • contextul în care trăiesc antreprenorii de astăzi
  • responsabilități și echilibru spiritual
  • încredere vs credință
  • antreprenoriatul ca slujire a aproapelui
  • lecții de la antreprenori de succes
  • cum integrez credința în afaceri
  • 3 perspective pe care un antreprenor să le aibă în vedere
  • cum se împacă preoția și afacerile
  • soluții practice pe care le pot aplica în perioada imediat următoare în afacerea ta, dar și pentru tine

Și, dacă nu este de ajuns, pe final vei avea o super surpriză și vei afla 3 îndemnuri din Sfânta Scriptură, care sunt îndreptate către leadership.

https://danieltanase.com/finante-fm/
Advertisements
Advertisements

Related posts

Orașul Iași – în finala competiției pentru titlul „Capitala Tineretului din România” 2018-2019

Redacția

“Amor în farmacie”, pe 28 ianuarie pe scena Casei de Cultură Pașcani

Marius Parteni

Weekend SPECTACULOS la Iași. Mii de persoane sunt așteptate la o nouă ediție a Nopții Muzeelor

Redacția
Încarcă...