NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Cum a fost în Italia în prima zi după relaxarea restricţiilor cauzate de epidemia de coronavirus

După două luni de izolare pentru limitarea epidemiei de Covid-19, relaxarea restricţiilor de circulaţie în Italia nu a fost urmată de aglomeraţie pe străzi, cum se temeau pesimiştii, informează Agerpres.

La Roma, mijloacele de transport în comun nu erau supraaglomerate, iar traficul nu era congestionat. Termini, cea mai mare gară din capitala italiană, era aproape pustie la ora de vârf de dimineaţă.

„Gândiţi-vă că şcolile rămân închise, asta înseamnă automat cu 50% mai puţini oameni”, a explicat un şofer de autobuz.

Andrea, vânzător într-un magazin de alimente din cartierul istoric Trastevere a relatat că nu erau multe autovehicule pe traseul de 30 de km pe care face naveta de la Genzano, localitate la sud-est de Roma, până în centru.

„Era ca duminică dimineaţa: nici 10% din traficul dintr-o zi normală de lucru”, a povestit el, precizând că a făcut drumul în numai 40 de minute, cu o oră mai puţin ca de obicei.

Una din cele mai vizibile schimbări este redeschiderea barurilor, chiar dacă numai pentru servire la pachet. Italienii, mari amatori de espresso, îşi pot relua ritualul matinal.

„Situaţia e exact ca ieri, doar că acum îţi poţi lua o cafea. Nu s-a schimbat nimic”, susţine Chiara, o mamă cu copil mic, în faţa unei cafenele din sectorul Monti.

În Italia, una din ţările cele mai grav afectate de coronavirus, au fost confirmaţi ca purtători peste 210.000 de oameni, din care au murit aproape 29.000. Izolarea la domiciliu a fost impusă din 10 martie.

De luni, s-a permis reluarea activităţilor de construcţii şi producţie şi se estimează că s-au întors la serviciu circa 4,5 milioane de angajaţi. Nu mai sunt interzise exerciţiile în aer liber sau vizitele la rude.

S-au redeschis parcurile şi cimitirele, sunt permise din nou ceremoniile funerare, dar nu şi slujbele cu public. Măştile sunt acum obligatorii în spaţiile publice închise, inclusiv în autobuze şi trenuri.

Autorităţile au promis o nouă etapă de relaxare din a doua jumătate a lunii: se vor redeschide magazinele, restaurantele şi frizeriile, cu condiţia ca numărul de cazuri noi să rămână scăzut.

DIGI24

loading...
Advertisements

Related posts

Patru dascăli pășcăneni au fost premiați în cadrul Premiilor de Excelență ”Domnu’ Trandafir”

Redacția

Profesorul Mircea Nedea: „Scoatem analfabeţi funcţional, iar asta este o realitate“

Redacția

EXCLUSIV! O frumoasă studentă de la UMF Iaşi s-a aruncat de la etaj! O decepţie în dragoste ar fi determinat-o să facă asta

Redacția
Încarcă...