RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Cum a fost ales Chivu să antreneze Inter Milano. Explicațiile lui Giuseppe Marotta, președintele clubului

Preşedintele clubului italian de fotbal Inter Milano, Giuseppe Marotta, a explicat vineri alegerea lui Cristian Chivu pentru postul de antrenor, în aşteptarea oficializării numirii noului tehnician, în condiţiile în care „sunt mici lucruri birocratice de rezolvat cu Parma”, gruparea de care românul încă este legat.

Zdrobită sâmbătă de PSG în finala Ligii Campionilor (0-5), Inter Milano s-a despărţit de antrenorul Simone Inzaghi şi a început căutarea unui tehnician care să fie la cârma echipei la Cupa Mondială a Cluburilor, care începe în această lună.

„(…) cred că primul lucru este că atunci când schimbi un antrenor trebuie să identifici un profil, rezultatul unor linii directoare şi strategii trasate de proprietari şi conducere”, a declarat Giuseppe Marotta, potrivit site-ului TuttoMercatoWeb, preluat de Agerpres.

„Profilul potrivit era un antrenor tânăr, care să îmbrăţişeze filosofia clubului şi să implementeze o punere în valoare a jucătorilor tineri, care să nu ne limiteze ambiţia. Inter va pleca întotdeauna cu obligaţia de a încerca să câştige: pentru asta sunt necesare calităţi pe care am crezut că le-am găsit la Chivu. Sunt mici lucruri birocratice de rezolvat cu Parma, dar el reprezintă profilul potrivit. Este o dovadă nu de confuzie,

  

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Infotrafic: Trafic restricţionat pe A2 Bucureşti-Constanţa, se circulă în coloană în zona localităţii Feteşti

Redacția

Staţiunea Sovata şi zonele turistice din apropiere nu sunt afectate de starea de alertă instituită după inundarea minei de la Praid

Redacția

Încă o mare companie germană anunță că va concedia mii de oameni, semn că presiunea este tot mai mare pe industria auto

Redacția
Încarcă...