NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Cu o săptămână înainte de redeschiderea școlilor, Ministerul Educației a anulat achiziția de măști pentru elevi și profesori

Nervii părinţilor sunt puşi la încercare cu doar o săptămână înainte de reluarea activităţii în şcoli. Achiziția măștilor pentru elevii şi profesorii care se vor întoarce la şcoală în perioada 2-12 iunie a fost anulată de Ministerul Educației. Este vorba despre cele 15 milioane de măşti care ar fi trebuit să ajungă în şcoli săptămâna aceasta. 

Eugen Ilea, reprezentant al Asociației de Părinți: „Am înțeles că acest lucru s-a întâmplat întrucât ofertantul nu avea pe stoc toată cantitatea de marfă și cei de la minister vor relua această achiziție. Se spune că ofertantul avea pe stoc undeva la un milion de măști, ceea ce nu asigura întregul necesar pentru revenirea copiilor la școală.

Nu știm cum va fi. Mai e o săptămână și atunci achiziția de o asemenea cantitate nu știu cât va fi de viabilă într-un timp atât de scurt.

Teoretic, conform ordinului comun, asigurarea de măști se va face de către minister. Din păcate, temerea părinților începe să fie adevărată”.

Luminița Barcari, secretar de stat în Ministerul Educației a explicat la Digi24 că după prima procedură de achiziție companiile invitate să participe nu s-au calificat, astfel că a fost demarată o nouă procedură. Din trei operatori economici, au venit doi – unul nu avea măști conforme, iar al doilea avea prea puține.

„În următoarea procedură am dat posibilitatea mai multor operatori economici să trimită disponibilitatea, iar dacă îndeplinesc condițiile, putem încheia contract cu mai mulți, dacă măștile sunt conforme.

Procedura implică termene foarte scurte, e de dorit că până în 2 iunie măștile să ajungă la școli.

Facem tot ce e necesar conform legii, astfel încât măștile achiziționate s ajungă în timp util în școli„, a spus Barcari.

DIGI24

loading...
Advertisements

Related posts

Principalele cauze de deces în UE: mortalitatea prin boli ale sistemului nervos, în creştere la ambele sexe

Redacția

Asiguraţii au dreptul la concediu medical de prevenţie

Redacția

Medicul din Paşcani acuzat că a lăsat un bolnav să moară lângă cabinet a rămas nepedepsit. La un an după incident, doctorul lucrează în acelaşi loc

Redacția
Încarcă...