NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sport

CSM Pașcani a reluat pregătirile pentru returul campionatului 2021-2022

Jucătorii echipei locale de fotbal, CSM Pașcani, au avut ieri programată revenirea  din vacanța de iarnă, în perspectiva pregătirii finalului ediției de campionat 2021-2022.

Un număr de 12 jucători au participat la reunirea lotului, dintre cei care au debutat în partidele din startul ediției. Cinci dintre jucători au renunțat din diferite motive, iar cei trei care au părăsit cantonamentul înainte de meciul cu Hușana Huși sunt pe lista neagră.

Advertisements

Cosmin Popescu, antrenorul principal al CSM Pașcani, ne-a declarat că până la reluarea campionatului vor apărea nume noi. Sunt deja în probe o serie de jucători, ce vor fi testați în partidele amicale.

Returul de campionat este programat să înceapă din data de 12 martie 2022.    

Advertisements
  

Advertisements
Advertisements

Related posts

Stadionul care va găzdui finala Cupei Mondiale din 2022 va fi inaugurat în septembrie

Redacția

Gest fără precedent. Clubul de fotbal transnistrean Sheriff Tiraspol a protestat față de invazia Rusiei în Ucraina

Redacția

Nick Kyrgios s-a plâns de mirosul de marijuana venit din tribune la US Open: „Nu e ceva ce vreau să respir între puncte”

Redacția
Încarcă...