NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Eveniment

Creștinii îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Proroc Ilie

Creștinii îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Proroc Ilie, unul dintre cei mai importanți profeți ai Vechiului Testament, care este și ocrotitorul Forțelor Aeriene Române. Peste 140 de mii de români își serbează onomastica. Prorocul Ilie a trăit acum aproape 2.800 de ani, într-o perioadă în care poporul Israel se îndepărta de credința într-un singur Dumnezeu și îmbrățișa credința politeistă. Pentru a-i convinge pe oameni să renunțe la rătăcire, Ilie a vestit că 3 ani nu va ploua. Profeția s-a împlinit, iar după trei ani, la rugăciunile lui Ilie, a plouat. În Biblie este consemnată și demonstrația pe care a făcut-o Ilie că Dumnezeul lui este cel adevărat. 

Pe Muntele Carmel i-a invitat pe cei 850 de preoți politeiști să aducă jertfă fără foc, focul trebuia să vină din cer ca un semn al credinței adevărate. Doar jertfa lui Ilie s-a aprins, spune Cartea a treia a Regilor, pentru că el îl slujea pe unicul Dumnezeu. Ilie nu și-a încheiat viața ca orice om, a fost ridicat la cer într-un car de foc, după cum relatează Biblia. Pornind de la acest detaliu, Sfântul Ilie este considerat patronul spiritual al Forțelor Aeriene Române. 

radio romania actualitati

Advertisements

Related posts

Târgu Frumos: O nouă activitate la Clubul de Vară de la Neculce

Iulia Atodiresei

Locul I pentru Ansamblul din Heleșteni la Festivalul Internațional de Folclor „Peștișorul de Aur”-Tulcea

Oana Cordoneanu

Genii necunoscute la Târgu Frumos. Profesorii care predau viitorul

Teona Gherasim
Încarcă...