RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Crește vârsta de pensionare la femei. Daniel Baciu: „Egalizăm vârstele atât la femei cât și la bărbați, pentru a nu fi discriminare”

Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu a declarat faptul că se are în vedere creșterea vârstei de pensionare pentru femei. Această decizie are la fond tendința de creștere a vârstei de pensionare în toate statele din Europa datorită creșterii speranței de viață.

Daniel Banciu a mai vorbit și despre problema recalculării pensiilor explicând faptul că aceasta nu are treabă cu indexarea.

Vârsta de pensionare a femeilor va crește

Daniel Banciu, șeful Casei de Pensii a făcut mai multe declarații pe tema creșterii vârstei de pensii la femei. Având în vedere creșterea speranței de viață din Europa, mai multe state au luat decizia de a crește vârsta la care se pot pensiona oamenii, astfel că România dorește să urmeze același exemplu.

Cu toate astea, vârsta de pensionare la bărbați va rămâne la 65 de ani, în schimb femeile nu se vor mai pensiona la 61 de ani, cum este în prezent ci la 63. În viitor se urmărește egalizarea acestei vârste pentru o a se evita un conflicte de discriminare.

  

”Este o tendință în toate statele din Uniunea Europeană a creșterii vârstei de pensionare datorită speranței de viață, care este în continuă creștere. În acest moment, vârsta de pensionare în România este de 65 de ani la bărbați și – în 2033 – se ajunge la 63 de ani la femei.

În Germania, în Italia, vârstele de pensionare sunt mult mai ridicate, 67-68 de ani, dar în momentul de față noi am rămas la 65 de ani.

Eventual, în viitoarea lege să egalizăm vârstele de pensionare atât la femei cât și la bărbați, pentru a nu fi discriminare”, a declarat Daniel Baciu, președintele Casei de Pensii.

Daniel Baciu a explicat problema recalculării pensiei

De asemenea, tot șeful Casei de Pensii a mai dat explicații despre recalcularea pensiei și felul în care aceasta se realizează, ținându-se cont de faptul că nu este un proces fix, motiv pentru care vor creșteri diferite. Mai mult decât atât, tot Daniel Baciu a declarat faptul că această recalculare nu are nicio legătură cu indexarea.

”Vreau să fac o precizare importantă – recalcularea vizează în primul rând acele inechități din sistem. După cum am explicat, atunci când în interiorul aceluiași număr de puncte avem niște cuantumuri diferite, în funcție de anul ieșirii la pensie și legislația din acel moment. Această recalculare nu este un proces fix, lumea va avea diferite creșteri ale pensiei, nu are legătură cu indexarea anuală care se face asupra tuturor pensiilor.

Cu privire la indexare, avem aceste calcule, contează foarte mult influența acestor majorări în bugetul asigurărilor sociale de stat, în bugetul de pensii. Avem diverse scenarii de creștere a valorii punctului de pensie, pe care noi le punem pe masa factorilor decidenți, astfel încât să ia decizia cea mai bună” a mai declarat acesta.

Care sunt condițiile pentru a primi pensia pe caz de boala

În ceea ce privește pensie pe caz de boală, există anumite condiții pe care persoanele care se află în această situație trebuie să le îndeplinească. Dreptul la această pensie în au doar cei care și-au pierdut total sau cel puțin jumătate din capacitatea de muncă. Ea se acordă persoanelor care au suferit accidente de muncă și bolilor profesionale, suferă de schizofreniei sau SIDA, sau cei care au boli obișnuite și accidente care nu au legătură cu muncă.

De asemenea, Guvernul a decis faptul că pensia nu mai crește pentru cei care vor munci peste vârsta de 65 de ani și nici nu se mai permite cumularea pensiei anticipate cu salariul la privat. Aceste măsuri sunt luate pentru a descuraja munca de la vârsta de 65 de ani.

bzi.ro

Related posts

La Blăgești apa izvorăște din pământ! Nu e semn divin! E dovada incompetenței noului operator!

Răzvan Grecu

Boierii de la Apavital: Vezi salariile lor!

Teona Gherasim

Consiliul Judeţean introduce curse noi de transport

Redacția
Încarcă...