NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Covidul a intrat şi în poliţia ieşeană. Patru cazuri au fost deja confirmate

Covidul a intrat şi în poliţia ieşeană. Patru poliţişti au fost găsiţi cu acest virus, iar în urma investigaţiilor epidemiologice a reieşit că nu ar fi contaminat şi alţi colegi.

De asemenea, poliţiştii de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Iaşi au fost puşi pe jar şi de vestea care apăruse în urmă cu două săptămâni în care un poliţist local fusese găsit cu Covid 19. Poliţiştii locali fac patrule cu cei de la IPJ Iaşi.

Printre cei patru poliţişti care au fost depistaţi cu noul coronavirus este o femeie de la compartimentul Logistică. Aceasta ar fi lucrat singură în birou şi ar fi fost în contact cu puţini dintre colegii săi. De altfel, acest departament are sediul în Copou, într-o zonă diferită de clădirea administrativă a IPJ Iaşi, iar acolo lucrează aproximativ 20 de angajaţi. Clădirea a fost dezinfectată, iar contacţii poliţistei au fost testaţi, probele ieşind negative.

Alţi doi poliţişti identificaţi pozitiv cu noul virus activau la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv, adică la Arestul IPJ din Copou. Unul dintre cei doi ar fi avut contact direct cu un poliţist din Paşcani care fusese găsit pozitiv, iar între timp s-a vindecat. Al patrulea caz a fost la Hârlău, unde un poliţist de la Poliţia Oraşului Hârlău ar fi luat virusul de la soţia lui, asistent medical la un spital de aici.

ziarul de iasi

Advertisements

Related posts

Vine 15 mai cu relaxarea, dar în județ se înmulțesc cazurile COVID. 27 de infectaţi la Spitalul din Paşcani şi 12 la centrul de plasament din Iași

Redacția

Grevă la Spitalul Municipal de Urgenţă Paşcani!

Ema Roman

Mesajul unui medic din Suceava: Să nu plângeţi şi să nu vă plângeţi săptămâna viitoare!

Redacția
Încarcă...