NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

COVID a pătruns și în Poșta Păcurari. Se caută contacții, iar activitatea cu publicul a fost sistată

Virusul SARS-CoV-2 a ajuns și la sucursala din Iași a companiei Poșta Română. Un angajat al Oficiului Poștal 13 Vamă a fost confirmat astăzi pozitiv la testul COVID-19. 

La punctul de lucru, situat în Păcurari, sunt circa 10 angajați, plus alți 2 angajați de la Vamă. Activitatea cu publicul a fost sistată temporar de la ora 14:00. A fost anunțată Direcția de Sănătate Publică (DSP) Iași, care va desfășura o anchetă epidemiologică în zilele următoare. „Beneficiarii serviciilor poștale nu vor avea de suferit” , a spus pentru „Ziarul de Iași” Dragoș Serseniuc, directorul Oficiului Judeţean de Poştă Iaşi. 

„Salariata ne-a anunțat ieri că și-a făcut testul COVID, iar astăzi a primit rezultatul, care este pozitiv. Laboratorul unde a făcut testul a anunțat DSP.  Pe măsură ce primim informații transmitem și vom decide. Nu putem spune ce vom face de luni, pentru că depindem de niște informații ale autorităților statului. În funcție de ce stabilește DSP, care sunt contacții și ce se întâmplă cu aceștia, așa vom proceda și vom anunța. Dacă va trebui să ne trimitem toți angajații în izolare, activitatea, cel puțin cea de prezentare, va fi preluată de către celelalte Oficii poștale din municipiul Iași, iar activitatea de distribuire va fi preluată de o subunitate, pe care o vom stabili de comun acord cu cei din conducerea sucursalei. Ceea ce vreau să asigur este că activitatea de distribuire a pensiilor nu va fi absolut deloc influențată de ceea ce se întâmplă la Oficiul poștal din Păcurari. Factorii poștali pleacă dintr-o altă subunitate, care nu este afectată de situația de acolo”, ne-a declarat  Dragoș Serseniuc.

ziarul de iasi

loading...
Advertisements

Related posts

Femeie gravidă, transportată de urgență la spital! A fost bătută cu bestialitate

Redacția

Aplicaţiile de telemedicină au fost folosite doar de 8% din medicii de familie

Redacția

Nu scade numărul infecțiilor cu coronavirus. În ultimele 24 de ore au murit 45 de persoane din cauza COVID-19

Redacția
Încarcă...