RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Internațional

Coronavirus: Kremlinul explică de ce Putin nu s-a vaccinat până în prezent

Preşedintelui rus Vladimir Putin nu i-a fost administrat încă vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de centrul Gamaleia din Moscova pentru că preparatul se află încă în proces de testare, a explicat marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de dpa.

‘Şeful statului nu poate participa la vaccinare ca voluntar‘, a spus Peskov într-o declaraţie citată de TASS.

Rusia a fost prima ţară care a înregistrat un vaccin împotriva COVID-19 destinat utilizării în masă. Vaccinul Sputnik V constituie în prezent obiectul unor teste avansate pe 400.000 de voluntari.

Preşedintele nu poate folosi un vaccin necertificat‘, a spus Peskov, adăugând că perioada de testare se va încheia în curând, iar Putin ar putea decide apoi dacă va utiliza vaccinul.

  

Vaccinul Sputnik V este numit astfel după primul satelit artificial plasat pe orbită, Sputnik-1, un triumf al Uniunii Sovietice în cursa spaţială cu superputerea rivală SUA la sfârşitul anilor 1950.

Putin a aprobat personal testarea vaccinului, afirmând că una din cele două fiice ale sale s-a vaccinat cu succes, fără a prezenta vreun efect secundar mai grav decât o uşoară febră temporară.

radio iasi

Related posts

Presa sportivă, în doliu: Prezentatorul de televiziune a murit la 71 de ani: „A lăsat un gol imens”

Redacția

Ucraina, ținta unor atacuri cu un număr RECORD de 188 de drone în cursul nopții

Redacția

Principalul candidat al opoziției din Taiwan exclude posibilitatea discuțiilor de reunificare

Redacția
Încarcă...