RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Copil strâns de gât și dat cu capul de parchet de un coleg de la grădiniță. ”M-a lăsat fără aer”

Un copil de la o grădiniță din Ploiești a fost strâns de gât până a rămas fără aer de un coleg de grupă, în vârstă de șase ani, care l-a agresat și în trecut. De această dată, părinții victimei au depus plângere penală la poliție.

Familia spune că, în seara de 21 septembrie, cel mic s-a plâns acasă că îl doare foarte rău capul. După ce l-a întrebat ce s-a întâmplat, copilul a povestit că a fost dat cu capul de parchet de colegul de grupă care îl mai agresase și în trecut.

A doua zi, când tatăl a mers să-și ia băiatul de la grădiniță, fiul său avea urme de violență pe gât și când l-a întrebat ce a pățit, copilul i-a povestit că a fost strâns de gât de același coleg până a rămas fără aer. “A vrut să mă omoare și m-a strâns de gât până m-a lăsat fără aer”, i-ar fi spus copilul.

Părintele susține că a vorbit imediat cu tatăl copilului agresiv și cu educatoarea, în prezența copiilor, și așa au aflat că se jucau de-a hoții de mașini, când copilul agresiv l-a pus la pământ pe celălalt și l-a strâns de gât, strigând “te omor”, o joacă ce ar fi putut avea un final tragic, scrie ziarulincomod.ro.

  

Educatoarea de la Grădinița Rază de Soare din Ploiești i-a spus tatălui că a văzut incidentul și l-a oprit pe agresor. Acum, însă, copilul agresat nu mai vrea să meargă la grădiniță, fiindu-i teamă că va fi iar rănit de coleg.

Părinții spun că nu este prima dată când copilul respectiv, în vârstă de 6 ani, este agresiv și că de-a lungul ultimilor ani s-au plâns în repetate rânduri de faptul că îi bate pe copii.

Bărbatul a sesizat Protecția Copilului, Inspectoratul Școlar Prahova și Poliția Prahova. Joi, 24 septembrie, a mers cu copilul la Serviciul de Medicină Legală pentru a obține un certificat medico-legal referitor la semnele de pe gât și a depus plângere penală la poliție pentru neglijență în serviciu din partea angajaților grădiniței.

observator

Related posts

Ofertă scăzută de locuri de muncă la Paşcani (DOC)

Ema Roman

Pășcănenii sunt invitatți participe sâmbătă la Marșul pentru Viață

Teona Gherasim

Audio / Revoltător. Creșa groazei din Iași. Pe mâinile cui își lasă ieșenii copiii

Redacția
Încarcă...