RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
AdministrațieLocal

Controale la societățile din Pașcani! Primăria verifică acordurile teritoriale

Reprezentanții Primăriei Pașcani, însoțiți de Poliția Locală, au verificat astăzi 15 societăți comerciale care funcționau fără acord teritorial de funcționare. Agenții economici au fost somați să prezinte documentele necesare sau dovada depunerii cererilor pentru obținerea acordului, în termen de cinci zile. În caz contrar, riscă amenzi între 800 și 2.000 de lei.

Controalele au vizat zona centrală a orașului, pe străzile Ștefan cel Mare, Moldovei și Grădiniței, până în apropierea magazinului Kaufland. Acțiunile vor continua și pentru alte firme care funcționează fără acord teritorial.

Anterior verificărilor, fiecare agent economic a fost informat de funcționarii primăriei cu privire la lipsa acordului valabil.

 „Astăzi, reprezentanții primăriei, însoțiți de Poliția Locală, au efectuat verificări la 15 dintre societățile aflate în evidențele noastre ca neavând acord teritorial de funcționare. Toți agenții economici au fost somați ca în termen de 5 zile să prezinte acordurile sau cel puțin să facă dovada faptului că au depus documentațiile necesare în vederea eliberării acestuia. În caz contrar, aceștia vor fi sancționați conform prevederilor Art. 22, alin. (2), lit. a) din Regulamentul privind procedura de eliberare a acordului teritorial de funcționare a persoanelor fizice autorizate și juridice, care desfășoară activități de comercializare a produselor și serviciilor de piață în zone publice sau zone destinate folosinței publice, aflate pe raza administrativ-teritorială a Municipiului Pașcani, aprobat prin H.C.L. nr. 31 din 2025, amenda fiind cuprinsă între 800 și 2.000 lei.

  

Acțiunile vor continua în perioada următoare și cu restul societăților comerciale care în acest moment funcționează fără acord teritorial de funcționare.

Anterior acestor controale, funcționarul din cadrul Compartimentului Avize, Acorduri, Autorizații a contactat fiecare agent economic, informându-l despre faptul că nu mai are acord teritorial de funcționare valabil, acțiunea de astăzi fiind adresată celor care nu au luat măsuri, deși au fost informați.”, a trasmis Alexandru Dandu, administratorul municipiului Pașcani.

Related posts

Un pod peste Siret, distrus acum 70 de ani, în război, va fi reparat

Redacția

Gradul de îndatorare al României blochează investițiile din Pașcani: trei străzi rămase fără bani de reabilitare!

Răzvan Grecu

Consilierii liberali mandatați să verifice activitatea de la R.A.G.C.L., EcoSalubritate și PSA, cu spijinul PSD. Primarul s-a opus și a părăsit ședința

Marius Parteni
Încarcă...