RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
AdministrațieLocal

Contre între Pintilie și Pantazi pe tema redevenței! Acuzații demontate cu documente

Plângerea penală pe care primarul Marius Pintilie a anunțat că făcut-o către DNA, împotriva fostului primar Dumitru Pantazi, pe tema neîncasarii la cuantumul legal a redevenței datorate de ApaVital, a agitat viața politică locală. Într-o conferință de presă ce a avut loc săptămâna trecută, Dumitru Pantazi, fostul primar al Municipiului Pașcani a acuzat că actualul primar ar fi trebuit să deschidă un nou proces împotriva ApaVital în anul 2021.

„Hotărârea judecătorească a rămas definitivă și irevocabilă în august 2020. În 23.09.2020 s-a solicitat o îndreptare de eroare materială. În 2.10.2020 s-a clarificat această îndreptare de eroare materială. În data de 8 .12 2021 s-a transmis actul adițional de delegare. În 2.02.2021 s-a aprobat în AGA prin hotărârea AGA nr.8 din 2021 acest act adițional. Repet, cine era primar în 2021? Pintilie! În momentul când a constatat că prin acest act adițional și că prin hotărârea judecătorească nu au fost prinse toate sumele pentru rambursarea creditului BEI, cine l-a împiedicat să nu facă acțiune în instanță și să ceară și pentru diferența până în 2020? Nu l-a împiedicat nimeni. Văd că tot flutură prin presă că sunt 6 milioane de lei și lasă impresia unei bucurii că va lua de la Pantazi 6 milioane de lei să facă Peștișorul, să facă drumurile din Pașcani, așa s-a exprimat textual, să facă tot ce-i trebuie Municipiului Pașcani cu cei 6 milioane de lei. Îl informez și în instanță”, a acuzat Dumitru Pantazi, președinte PSD Pașcani.

Cele acuzate de Dumitru Pantazi au fost însă contrazise de Claudiu Bodoașcă, administratorul public al Municipiului Pașcani, într-o conferință de presă organizată la sediul PNL Pașcani, ieri după-amiază. Bodoașcă prezentat jurnaliștilor prezenți o hotărârea judecătorească definitivă din procesul redevenței intentat de municipalitate ApaVital și a demonstrat că judecătorii au decis definitiv să oblige operatorul de apă și canalizare să plătească diferența de redevență pentru anii 2014-2020.

„Acuzațiile aduse în conferința de presă sau motivarea lor era că ar fi trebuit să dăm în judecată, după rămânerea definitivă a acestei hotărâri, din nou pentru plata redevenței de la data semnării contractului de delegare. Păi în cererea de chemare în judecată asta s-a cerut! Vă citesc din hotărâre: solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la plata redevenței la nivelul prevăzut prin OUG 198/2005 de la plata semnării delegării până la zi. Municipiul Pașcani asta a cerut să se plătească redevența conform OUG de la data semnării contractului la zi. Instanța a reținut că Municipiul Pașcani are dreptate și trebuie să plătească o redevență conform OUG 198/2005 la nivelul ratei imprumutului BEI, dar nu poate să acorde această redevență retroactiv. Noi nu mai aveam cum să dăm din nou în judecată pe același lucru. Instanța s-a pronunțat pe această cerere,” a declarat Claudiu Bodoașcă, administratorul public al Municipiului Pașcani.

  

Pe acest subiect a făcut declarații și Marius Pintilie, primarul Municipiului Pașcani. Acesta a arătat că prejudiciul este de 6 milioane de lei și că procurorii DNA vor face lumină în acest caz.

„Din punctul meu de vedere sunt lipsă 6 milioane la bugetul local, fără penalități, conform calculelor noastre făcute în momentul în care am făcut plângerea. Dar pot fi 5, pot fi 7 milioane, dar probabil se va face o expertiză care să stabilească valoarea exactă. Noi ne-am făcut datoria. Nu considerăm că este normal ca Municipiul Pașcani să aibă o gaură în buget de 6 milioane. Vom vedea ce spuna DNA-ul. În sentința judecătorească,” a declarat Marius Pintilie, primarul Municipiului Pașcani.  

Pintilie a acuzat și faptul că fostul primar Dumitru Pantazi a declarat că el nu a făcut plângeri penale. Liberalul a arătat în aceeași conferință de presă că fostul primar a votat în 2012, înainte de campania electorală, o hotărâre prin care lui Grigore Crăciunescu, primar la acea dată, să i se facă mai multe plângeri penale.

„Domnul Pantazi am înțeles că ne două nouă sfaturi cum că domnia sa nu a făcut nicio sesizare penală, considerând probabil că asta e un soi de virtute, dar îmi aduc aminte că în 2012, dacă rețin bine, pe ultimele luni ale mandatului de primar ale doctorului Crăciunescu a fost o comisie constituită printr-o hotărâre de consiliu local care să facă sesizări penale referitoare la presupuse încălcări de lege. Îmi aduc aminte, m-am uitat în procesul-verbal de la acea ședință, că Dumitru Pantazi a votat acea hotărâre ce presupunea sesizări penale. Deci să nu ne dea lecții domnul Pantazi. Probabil, că așa cum a spus și domnul administrator public, aceste pierderi de memorie sunt cauzate de vârstă,” a mai spus primarul Pintilie.  

Deocamdată nu există un deznodământ pe speța redevenței pe care Apa Vital nu a plătit-o, însă cei care au militat împotriva operatorului de apă și canal în anii 2014 – 2015 sunt probabil foarte interesați de o finalitate a cercetărilor pe care procurorii DNA le fac.  

Related posts

La plecare, fosta conducere de la CLP Ecoserv SRL a încasat bonusurile de performanță fără avizul Consiliului Local. Salariile muncitorilor au întârziat

Marius Parteni

Strada ”Ion Creangă” din Boșteni va fi reparată până la finalul anului 2023

Marius Parteni

Barurile, cluburile și discotecile rămân închise până pe 9 decembrie 2021

Marius Parteni
Încarcă...