NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie și afaceri

Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social discută din nou despre creșterea salariului minim. Ce variante propun sindicaliștii

Salariul minim pe economie, din nou în discuții la Palatul Victoria. Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social se întrunește joi după amiază, la 14.30. Sindicatele și patronatele au fost chemate la guvern pentru negocieri.

La o întâlnire anterioară patronatele au solicitat înghețarea contribuțiilor.

Pe de altă parte, sindicaliștii de la Cartel ALFA propun trecerea înapoi la angajator a unei părți din contribuții și păstrarea brutului sau aplicarea unei creșteri mai mici a acestuia.

Vicepreședintele Confederației Cartel Alfa, Liviu Apostoiu, la Europa FM:

Advertisements
  

„Dacă s-ar duce înapoi către angajator o parte din taxe fără să se mai diminueze salariul existent și pe acesta eventual să-l ridice cu câteva procente, atunci sigur ne vom încadra într-um drum bun către ceea ce și directiva europeană ne spune: salariul minim la jumătate din salariul mediu pe economie.”

Liderul sindical spune că astfel va crește salariul net și se păstrează și o ierarhizare a salariilor:

„Angajatorii nu vor umbla la salariile de deasupra spunând că nu vom putea face față și vom apropia foarte mult salariile minime astfel încât jumătate din cei 5 milioane de angajați pe care-i avem în țară, jumătate dintre ei vor fi plătiți cu salariul minim pe economie.

Advertisements

Amintim, executivul propune într-un proiect depus în dezbatere publică majorarea salariului minim brut la 3.000 de lei, de la 1 ianuarie 2023.

europa fm

Advertisements
Advertisements

Related posts

186 de locuri de muncă disponibile la ALOFM

Răzvan Grecu

Guvernul caută soluții pentru continuarea ajutorului în domeniul energie

Redacția

Răspunsul mediului de afaceri la noile schimbări fiscale: 60% dintre IMM-uri vor concedia angajați part-time, din cauza supraimpozitării

Redacția
Încarcă...