NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Consilierul PSD Mihai Dediu s-a făcut de râs! Nu cunoaște regulamentul de organizare a ședințelor de Consiliu Local!

Consilierul social democrat Mihai Dediu a contestat astăzi în plenul Consiliului Local modul de organizare a ședinței. Acesta a acuzat că regulamentul legislativului local nu permite organizarea de ședințe în care consilierii locali să participe atât în fizic, cât și prin mijloace electronice.

Pentru a-și susține acuzația, Dediu a apelat și la o acuzație gratuită la consilierii locali care au ținut să participe la ședință prin intermediul telefonului mobil. Este vorba despre trei consilieri locali ai PNL, pe care consilierul PSD i-a acuzat de lipsă de respect pentru problemele Pașcaniului deoarece votează de pe șezlonguri din vacanță.

„O întrebare scurtă. Avem un regulament în baza căruia ne desfășurăm activitatea în Consiliul Local, regulament care prevede desfășurarea ședințelor în formă fizică sau în format online. Nu există o formă hibridă.  Asta dă dovadă de cât respect se dă față de problemele Pașcaniului, când unii stau pe șezlong în vacanță și participă la ședință”, a acuzat Mihai Dediu, consilier local din partea PSD.

Acuzele lui Dediu au fost repede combătute de către primarul Marius Pintilie care a arătat că în regulamentul Consiliului Local este o prevedere legală care stipulează că se consideră prezenți la ședință și consilierii care participă prin aplicații video. Pintilie i-a mai atras atenția lui Dediu că unul dintre cei trei aleși locali ai PNL care au participat online la ședință, a făcut-o de pe patul de spital, nu de pe șezlong.

  

„Chiar dacă nu e treaba mea pentru că nu sunt în Consiliul Local, dar din ceea ce știu, articolul din regulament spune așa: se consideră prezenți cei care sunt și online.  Se consideră prezenți. Mai mult decât atât, avem o situație acum: domnul Vârlan este internat la spital și cu toate acestea a considerat că este cazul să participe la ședință în interesul public. Adică nu putem judeca lumea că e pe șezlong sau că e în altă parte, dar este prezent prin online”, a replicat Marius Pintilie, primarul Municipiului Pașcani.

Conform articolului 1 aliniat 3 al Hotărârii de Consiliu Local nr. 83 din 2021 „se consideră prezenți la ședință și consilierii locali care participă prin utilizarea oricăror mijloace electronice.” Această prevedere se regăsește și în Codul Administrativ astfel că intervenția consilierului social democrat Mihai Dediu denotă că acesta, deși este jurist, nu cunoaște sau nu înțelege legislația și regulamentul după care funcționează Consiliul Lolca.

De altfel și faptul că acesta i-a acuzat de lipsă de respect pe consilierii locali care au făcut efortul de a participa la ședință prin intermediul internetului, de oriunde se aflau, chiar și de pe patul de spital, în condițiile în care trei dintre colegii săi din PSD au lipsit de la ședință, ridică mari semne de întrebare față de buna credință a lui Mihai Dediu.

Advertisements

Related posts

Buget mai mic cu 4 milioane lei. Comisiile Economic și Juridic au dat aviz favorabil proiectului

Teona Gherasim

ApaVital ar putea opri astăzi apa în Pașcani, din cauza unei noi avarii. Iată motivul

Marius Parteni

Plata utilităților în 15 zile, contestată la Curtea Constituțională

Redacția
Încarcă...