NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Consilierii locali solicită ca ședințele de consiliu să fie organizate în mediul on-line

În plină pandemie generată de noul coronavirus, consilierii locali au solicitat conducerii Primăriei să organizeze ședințele de consiliu, prin intemediul aplicațiilor din mediul on-line. Solicitarea a fost făcută de Claudiu Bodoașcă, care a atras atenția că în Primărie au ajuns documente în acest sens de la prefectul județului Iași, și de la Ministerul Dezvoltării.

„Astăzi depunem la secretariatul Consiliului Local un proiect de hotărâre prin care solicităm ca ședințele să se desfășoare on-line ”,  a anunțat Claudiu Bdoașcă, consilier PNL. 

Irina Jitaru, secretarul general al UATM  Pașcani a susținut că acest aspect a fost discutat în Primărie și a dat cuvântul it-istului Primăriei, George Prisecaru. Acesa a explicat că soluțiile tehnice găsite de el sunt cu plata în afara țării, ceea ce îngreunează achiziția, iar cele existente nu oferă un spațiu de stocare suficient pentru înregistrarea ședințelor.

Aceste explicații nu l-au convins pe Bodoașcă, care i-a îndrumat pe cei din Primărie să ia legătura cu cei de la Consiliul Județean Iași și de la Primăria Iași care au implementat deja o astfel de soluție.

loading...
Advertisements

Related posts

Primăria este obligată de Codul administrativ să înființeze Monitorul local al Pașcaniului! Anunțuri contra cost pentru persoanele fizice și juridice!

Răzvan Grecu

A început balastarea pe mai multe străzi din Paşcani, Sodomeni şi Boşteni

Ema Roman

Sumele achitate în 2015 de Primărie către ApaVital pentru apă meteorică și cele estimate pentru 2016. Iată cât investește operatorul în Pașcani!

Marius Parteni
Încarcă...