NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
EducațieEveniment

„Conferințe cu studenții” la Colegiul „Mihail Sadoveanu”

Elevii de la Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” vor avea ocazia să participe în acest sfârșit de săptămână la „Conferințe cu studenții”, un proiect aflat la a III-a ediție. Concret, prin această inițiativă foști elevi ai instituției de învățământ, actuali studenți, vin în fața elevilor pentru a vorbi despre experiențele lor din timpul facultății.

Advertisements

Programul a fost deja stabilit pentru ziua de vineri, 16 septembrie, iar cei care au confirmat prezența sunt Vlad Ștefan Plaiu, Georgiana Popuțoaia, Ioana Bucovina, Alexandra Gîtlan și Illinca Berenghia. Conferințele vor continua și sâmbătă, 17 septembrie și duminică, 18 septembrie.

Activitatea va avea loc în sala 29, corpul B.

Advertisements
Advertisements

Related posts

Toamna Culinară la Şcoala Gimnazială Gîşteşti

Ema Roman

Medie de minimum 5 pentru admiterea la liceu

Redacția

De luni, profesorii vor primi cei 150 de euro

Redacția
Încarcă...