RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Concluziile şedinţei de la Iaşi: ARSACIS mai are răbdare, ApaVital nu! Toma:”Cine are contract primeşte apă, cine nu, va fi închis”


Victor Chirilă, președintele ARSACIS, a declarat pentru NewsPascani.com că în urma ședinței Consiliului Director al asociației, lucrurile nu sunt clare în privința situației municipiului Pașcani. Totuşi ApaVital rămâne operator în municipiul nostru până la organizarea licitaţiei, însă directorul Ioan Toma a anunţat că apa va fi sistată acolo nu există contract.

Primarul municipiului Paşcani, prezent la şedinţă, s-a angajat în faţa celor de la ARSACIS şi ApaVital că va repune pe ordinea de zi proiectul prin care Consiliul Local să revoce hotărârea prin care renunţa la operatorul judeţean. Cel mai probabil aceasta va avea loc la începutul lunii iunie. 

Localităţile componente ale ARSACIS se vor lămuri luni, 18 mai, în Adunarea Generală a Asociațiilor.„Am discutat despre problema Pașcaniului, acest scandal al apei trebuie să înceteze. Prin hotărârile de luni, municipiul s-a autoexclus din ARSACIS. Probabil se va organiza o licitație în perioada următoare. De vină sunt toți cei implicați, însă lipsa de comunicare a operatorului ApaVital, care a adoptat o poziție de forță la începutul colaborării cu pășcănenii, este principalul motiv. Este o situație dificilă, pe de o parte municipiul a hotărât să rămână în ARSACIS, iar pe de altă parte nu acceptă ca operator pe ApaVital. Aici practic, conform statutului ,Pașcaniul se exclude singur din asociație. O să ne adunăm luni să vedem poate există vreo minte luminată care să rezolve această situație. Deocamdată stăm în expectativă să vedem ce se întâmplă”, ne-a explicat Victor Chirilă, preşedintele ARSACIS.

  

El a mai arătat că până la organizarea unei licitații și desemnarea noului operator, ApaVital va funcționa în municipiu după regulile date de asociație. Practic ei vor încheia din nou contracte în condițiile lor și acolo unde vor fi refuzați se va sista furnizarea apei.

„Este normal ca cei de la ApaVital să-și recupereze banii. De aceea vor continua încheierea de contracte, iar unde vor fi refuzați vor sista apa. Nu se poate să furnizezi așa apă fără să încasezi. Vine Curtea de Conturi și te întreabă”, a mai spus Victor Chirilă.

Ioan Toma, directorul ApaVital Iaşi, susţine că societatea pe care o conduce va continua să opereze în municipiul Paşcani, până la organizarea licitaţiei, însă va sista apa acolo unde cetăţenii nu au contracte.

“S-a decis ca Primăria să înceapă procedura de achiziţie a concesiunii, până atunci suntem obligați să operăm. Primeşte apă numai cine are contract cu ApaVital. Cine nu are va fi închis. Pentru provizoratul acesta toţi care vor primi apă în Paşcani trebuie să aibe încheiate contracte, aşa cum au toţi cetăţenii care beneficiază deja de serviciile noastre”, a susţinut Toma.

Întrebat de reporterul nostru de când se va lua măsura sistării apei, şeful operatorului judeţean a susţinut:”De ieri. Cred că aţi înţeles ce am vrut să spun. Că trebuia să iau de ieri şi o voi lua cât mai curând posibil”.

Toma s-a arătat extrem de supărat pe consilierii locali dar şi surprins de faptul că contractul de delegare (actul adiţional 12) a fost aprobat de aleşii locali abia acum două zile.  

“Sunt supărat. Este un haos la Paşcani. Consiliul Local a trimis întâmpinare la procesul deschis de reprezentantul asociaţiei  prin care instanţa era înştiinţată că municipiul se retrage, iar luni se votează să rămână în ARSACIS. Noi contractul de delegare l-am semnat anul trecut în iunie. Cum, consilierii abia l-au aprobat?”, a mai susţinut Toma.

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

Related posts

Numerele de telefon din Primăria Pașcani unde puteți suna în caz de situații de urgență

Marius Parteni

Paşi concreţi pentru rezolvarea problemei traficului de la Podu Iloaiei

Redacția

Transalpina, în continuare acoperită de zăpadă. CNAIR speră de curețe drumul până la 1 iunie

Redacția
Încarcă...