RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Politică

Comunicat de presă: Florin Constantinescu a participat la Conferinţa Preşedintelui Adunării Popoarelor din Kazahstan

Marţi, 3 martie 2015, senatorul Florin Constantinescu, chestor al Senatului, a participat la conferinţa preşedintelui Adunării Popoarelor din Kazahstan, domnul Akylbai Serik.

Scopul conferinţei a fost prezentarea principalelor realizări ale relaţiilor bilaterale România-Kazahstan. La eveniment au participat parlamentari, membrii ai Corpului Diplomatic din România, reprezentanţi ai Institutului de Relaţii Internaţionale şi Cooperare Economică. În cadrul evenimentului, domnul senator Florin Constantinescu a apreciat activitatea Preşedintelui Adunării Popoarelor din Kazahstan – Akylbai Serik, care a consolidat un model de armonie, încredere, egalitate între cetăţeni, solidaritate şi înţelegere interetnică. De asemenea, chestorul Senatului a subliniat preocuparea, susţinerea şi dezvoltarea colaborării instituţionale şi a activităţilor pe plan educaţional, religios, cultural şi informaţional.

 {module Afis – Vali Craciunescu}

  

Referindu-se la principalele obiective ale Adunării în ceea ce priveşte consolidarea unităţii poporului, susţinerea şi dezvoltarea consensului social conform valorilor fundamentale ale societăţii kazahe, domnul Florin Constantinescu a amintit că anul acesta Adunarea Popoarelor din Kazahstan sărbătoreşte 20 de ani de înfiinţare. „Este un moment important, menit să reafirme rolul pe care îl are această instituţie unică, direcţionată spre consolidarea înţelegerii reciproce interetnice şi interconfesionale”, a precizat chestorul Senatului.

În cadrul discursului, senatorul Florin Constantinescu a amintit rolul important pe care îl are cooperarea României cu Republica Kazahstan, aceasta fiind al doilea mare investitor strategic în economia noastră. Totodată, acesta şi-a exprimat dorinţa deschiderii României către o colaborare parlamentară, stabilă şi eficientă în ceea ce priveşte legătura economică dintre România şi zona „Drumului Mătăsii”. ,,Este important ca popoarele noastre să colaboreze în egală măsură pe toate domeniile de interes” a declarat chestorul Senatului, Florin Constantinescu.

În finalul conferinţei, domnul senator Florin Constantinescu a înmânat medalii reprezentanţilor Adunării Generale a Poporului din Kazahstan şi a mulţumit domnului Prof. Dr. Anton Caragea, Directorul Institutului de Relaţii Internaţionale şi Cooperare Economică, pentru organizarea evenimentului.

 {jcomments off}

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

 

Related posts

Iladi și Florescu candidează din partea PP DD. Leonard Rusu intră iar în lupta cu senatorul Constantinescu

Marius Parteni

PSD a câștigat alegerile și la Pașcani! AUR ocupă poziția a III-a! Vezi rezultatele complete pe secțiile de votare din municipiu!

Răzvan Grecu

Ludovic Orban a demisionat din PNL

Redacția
Încarcă...