NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Actualitatea satelor

Comuna Sirețel la un pas de un nou blocaj! Bugetul comunei nu a fost votat de opoziția din jurul viceprimarului!

Legislativul local din comuna Sirețel a fost convocat astăzi într-o ședință, pe ordinea de zi fiind proiectul privind votarea bugetului și listei de investiții.

Ședința nu s-a încheiat cu un vot pe marginea acestui proiect, din cauza consilierilor din PSD. Ei nu și-au dat votul pe acest proiect. Viceprimarul Gelu Șpaiuc a susținut că nu există viza de legalitate pe proiect din partea secretarului, iar la ședință nu a participat nimeni din aparatul de pecialitate care să tehnoredacteze procesul verbal.

Să știm și noi exact despre ce este vorba. Care este excedentul. Ne revedem la ședința următoare, cel mai devreme joi, 5 martie”, ne-a declarat Gelu Șpaiuc.

De partea celaltă, primarul Gheorghe Ancuța este de părere că a fost rea voință. El crede că bugetul poate fi discutat în plenul Consiliului Local, pentru că tocmai aceasta este menirea aleșilor.”Eu am venit cu un proiect ce poate fi discutat. Asta fac consilierii locali, analizează, propun și votează. Nu blocăm ca și anul trecut comuna”, ne-a declarat primarul Gheorghe Ancuța.

Reamintim faptul că în anul 2019 bugetul comunei a fost adoptat abia în luna august.      

Advertisements

Related posts

Investitii de anvergura in comuna Tatarusi

Redacția

Tătăruși: Au început lucrările de reabilitare și modernizare a tronsonului de drum Mătioaia- Homița- Moțca

Oana Cordoneanu

Investiții semnificative în școli și drumuri la Vânători. Primul strat de asfalt pe DJ 208I a fost turnat

Marius Parteni
Încarcă...