NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Actualitatea satelor

Comuna Ruginoasa l-a cinstit pe Domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Zeci de persoane s-au prins în Hora Unirii (FOTO – VIDEO)

Unirea Principatelor Române a fost sărbătorită astăzi la Ruginoasa printr-un program de manifestări omagiale, dedicate zilei de 24 ianuarie.

În Biserica Domnească a fost săvârșită o slujbă de Te Deum ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru împlinirea acestui act măreț din istoria poporului român. Au fost prezenți mai mulți preoți din Protopopiatul Pașcani, alături de părintele protopop, Pavel Postolachi.

A fost oficiată apoi o slujbă de pomenire a Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a Doamnei Elena, a ctitorilor bisericii și a tuturor făuritorilor Unirii Principatelor Române. A urmat apoi un discurs al primarului comunei Ruginoasa, Dănuț Nechifor, care a transmis un mesaj tuturor locuitorilor comunei Ruginoasa si nu numai. Au urmat alocuțiunile invitaților, primarul comunei Helesteni, Constantin Hîra și a primarului comunei Bălțați, Aştefanei Vasile. Apoi  cei prezenți  au mers la mormântul Domnitorului din curtea Bisericii Domnești din Ruginoasa, unde au depus coroane de flori.

Ca în fiecare an, membrii Organizației Persoanelor de Vârsta a III-a, în frunte cu Președintele acesteia, Vasile Niță, au participat astăzi la festivitățile dedicate Zilei Unirii Principatelor Române de la Palatul „Alexandru Ioan Cuza” din Ruginoasa, unde au depus o coroană de flori din partea PNL Pașcani.

Evenimentele dedicate Zilei Unirii au continuat în curtea Muzeului Memorial ”Alexandru Ioan Cuza” din localitate, cu o mare horă, în care s-au prins sute de persoane, și cu un spectacol artistic organizat la Primăria Ruginoasa, cu cântece patriotice, dar și cântece și jocuri populare.

În centrul comunei, s-au servit tradiționalele fasole cu cârnați, alături de un pahar cu vin.

Ziua de 24 ianuarie a rămas în istoria românilor ca data la care s-a înfăptuit Unirea Principatelor Române, în anul 1859, la foarte scurt timp după numirea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei și Țării Românești.

Advertisements
Loading...

Related posts

Strategia de dezvoltare a comunei Motca s-a finalizat

Redacția

Costel Iosub si-a ingenunchiat contracandidatii din Tatarusi

Răzvan Grecu

Festivalul de Datini și Obiceiuri din Moțca

Marius Parteni
Încarcă...