Comisia Europeană solicită României, Germaniei, Ungariei, Țărilor de Jos, Austriei, Slovaciei și Suediei să transpună integral normele UE privind garanțiile procedurale pentru copii în cadrul procedurilor penale.
Comisia Europeană FOTO: Pixabay
„Comisia Europeană a decis să deschidă o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor trimițând scrisori de punere în întârziere Ungariei, Țărilor de Jos, Austriei, României și Suediei, precum și o scrisoare suplimentară de punere în întârziere a Germaniei pentru că nu au transpus integral în legislația națională Directiva privind garanțiile procedurale pentru copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale”, se arată într-un comunicat al reprezentanței Comisiei Europene în România.
Sursa citată arată că directiva urmărește să garanteze standarde minime comune privind drepturile copiilor care sunt persoane suspecte sau acuzate în cadrul procedurilor penale, pentru a le asigura dreptul la un proces echitabil în întreaga UE.
„Comisia consideră că Germania, Ungaria, Țările de Jos, Austria, România, Slovacia și Suedia nu au transpus corect unele dintre cerințele directivei legate de drepturile materiale. În plus, niciunul dintre cele șapte state membre nu a îndeplinit cerința de a include o trimitere la directivă în măsurile de transpunere sau la adoptarea acestora”,